Nu reusesc sa-mi scot din cap sub nici o forma asta.

“Spending my time,
Watching the days go by.
Feeling so small,
I stare at the wall,
Hoping that you think of me too.
I’m spending my time”

Cum poate un om sa te faca sa te simti atat de MARE si cand el dispare,chiar si pentru o saptamana,de exemplu,sa iti fuga pamantul de sub picioare,sa te simti MIC,inutil,un nimeni? Sa privesti in gol,sa traiesti cu imaginea,sentimentul ca si el se gandeste cu aceeasi intensitate la tine, sa traiesti prin el,cu el,chiar daca el e departe..Nu-l vezi,dar il simti,ii simti respiratia in ceafa,ii simti iubirea…

Eugen Ionescu spunea ca:” Tot ceea ce trebuie sa ajunga la sfarsit,a ajuns deja la sfarsit.”Sau altfel spus,tot ce trebuie sa se sfarseasca nu are nevoie sa inceapa,asa e si cu iubirea adevarata.Ce iubesti nu sfarseste,traieste in tine!O iubire iti construieste catedrala,ai o viata sa cladesti aceasta catedrala,sa faci ceva care sa merite osteneala.Iubirea adevarata nu cunoaste limite si nici moarte,ea este fara sfarsit.Da,sunt idealista.

My friends keep telling me:
Hey, life will go on,
Time will make sure I’ll get over you.
This silly game of love -
You play, you win only to lose.

Sublim.Sa te lupti,sa castigi,doar pentru a pierde din nou.Dragoste fara cuvinte.Adorm cand rasare soarele dimineata,ma gandesc la el,ma gandesc daca pamantul pe care pune acum piciorul e sfant,si stiu ca e,fiindca e-al lui.Ma gandesc daca nu cumva nu putem face ceva sa respiram acum acelasi aer,sa fumam aceeasi tigara,sa impartim aceleasi franturi de vise,sa ne certam pe aceeasi perna,sa ne ameteasca acelasi pahar de vin rosu,sa ne arda acelasi soare,sa ne ude aceeasi ploaie,sa sorbim din aceeasi cafea,sa impartim totul,ca 2 copii nebuni,nepasatori,naivi.

Cioran spunea ca “O existenta care n-ascunde o mare nebunie,n-are nici o valoare.” So,I don’t give a damn.Vreau sa traiesc nebuneste,sa ma indragostesc de nebunie,sa ador nebunia,sa iubesc un nebun,sa traiesc in esenta asa cum a facut-o el,sa renasc,sa fiu doar o clipa din el,sa am curajul lui..As fi fericita sa stiu ca Cioran a murit cum merita,dar nu sunt.Sunt foarte trista.Cioran a murit in mizerie.Cioran a murit demn intr-o lume nedemna.Dar e al dracu de frustrant,you know?! Pentru ca Emil Cioran e un geniu,el merita totul.

Tot el spunea ca “Sunt oameni carora le este dat sa guste numai otrava din lucruri ,pentru care orice surpriza este o surpriza dureroasa si orice experienta un nou prilej de tortura.” El a inteles,noi nu o putem face la fel,noi suntem mici,slabi,lasi,egoisti,meschini.El s-a impacat cu un destin potrivnic,in final,pentru ca in timpul vietii sa il sfideze.El e un model.Noi niste nimeni fara culoare. El a dat culoare lumii.Si-acum cand scriu si cand imi amintesc de el,nu ma pot opri din plans.

“Orice compatimire este un semn de superficialitate.Nu ma simt atat de normal si de mediocru pentru a putea compatimi pe cineva.” Da! In esenta,Cioran nu a vrut si nu a cerut nimic.A fost condamnat dar niciodata supus.A daruit atat de multe si-atata iubire in niste carti prea “mici” pentru a-i intelege valoarea lui,ca om,ca fiinta,ca spirit.In fine,despre Emil Cioran am sa mai povestesc,el este parte din viata mea,ca si Maria.Da,intr-o zi voi vorbi si despre Maria.Dar nu stiu daca nu cumva cuvintele mele ii vor umbri sufletul,stirbi calitatea.E ca si in cazul lui Cioran. Dar pot face niste analogii.Pot crede.

Oameni Mari,intr-o lume Mica.

Merg la o cafea si-un mic dejun. Mi-e teama ca odata ajunsa acolo,voi cauta din nou cu privirea omul si ochii care m-au cucerit.Mi-e teama ca ma voi lovi de gol,de-o existenta efemera,mi-e teama ca doar o iubire care te inalta ,te ajuta sa traiesti liber…mi-e teama si-mi place,si iubesc,in felul meu.

Mi-e dor de tata.Mi-e dor sa-mi spuna ca nu am procedat corect,mi-e dor sa ma certe,sa-mi dea sfaturi,sa-mi vorbeasca despre onestitate,altruism,corectitudine,Dumnezeu,viata,vulturi,scoli,filosofie,carti bune,obiecte vechi,locuri ce merita vazute…Mi-e dor de fiinta lui si de tot ce inseamna el pentru mine.Gandul ca am facut atatea greseli,gandul ca l-am facut sa sufere,gandul ca i-am furat zambetul de pe buze uneori ma face sa ma urasc cu tot sufletul,cu tot cugetul,cu tot spiritul,cu ultima picatura de viata care se scurge din/prin mine.

Tata,cum o sa-ti spun ca te iubesc?Cum o sa-ti spun ca esti tot ce-am mai sfant pe lume?Cum o sa-ti spun ca-mi recunosc greseala,ca ma detest,ca mi-e scarba de mine si de viata asta cinica?Cum o sa stii,tata,ca imi lipsesti mai mult decat mi-ar lipsi vederea daca n-as avea-o?Ma arde dorul,ma doare sufletul,daca as putea numai sa intorc timpul,tata,sa fac lucrurile bine, sa am mintea de acum,si inima de atunci?Fara tine am sa ma ratacesc si n-ai s-o stii,pentru ca nu meriti sa-ti mai fac rau,nu meriti sa mai stii zbuciumul din mine,mi-as asuma prea multe riscuri,te-as rani din nou,cu aceeasi imaturitate si inconstienta cu care am facut-o atunci…Imi vine sa urlu cat ma tine vocea cand imi amintesc si ma gandesc ca am fost atat de lasa incat nici curajul nu l-am avut sa-ti spun ce simt,nici curajul sa imi cer iertare nu l-am avut,sunt o lasa,tata,si tu m-ai invatat sa fiu puternica,dar nu si sa admit!Nu,nu e vina ta,e doar a mea ca-n loc sa aleg,sa trasez,sa transez,sa identific si sa iau doar binele din lucruri si oameni,eu mi-am insusit raul deopotriva cu aceeasi pofta,cu acelasi nesat,cu aceeasi ambitie de copil ce trage cu putere de o jucarie din plastic.Da,tata,am gresit.Am gresit si nu ma iert,ma-ntreb daca mai am timp sa iti arat ca m-am schimbat,ca acum inteleg,ca acum am inceput sa regret,ca am renuntat la orgoliu pentru tine…Traim clipe dintr-o viata prea scurta,si nu-mi ramane decat sa ma rog Lui,Cerului,tie…pentru a mai indura lacrimile mele o data,doar o data,sa va arat ca pot,ca vreau,ca sunt alta,ca vantul schimbarii nu m-a uitat si mi-a ars fata si obrajii pana m-a facut sa pricep cat de josnica am fost!Imi mai ramai tu,intr-un trist final,intr-o viata scurta,intr-o amintire ce mi-o fura si erodeaza timpul.. Te iubesc,tata,si n-am stiut sa ti-o spun cand trebuia,cand meritai,cand inca credeai in mine!Am fost doar o fetita orgolioasa,un copil rasfatat,o iluzie meschina pe care a imprastiat-o si a rupt-o vantul in mii de bucati!Daca tu ai sa ma ierti,eu n-o pot face cu mine!Nu-mi mai permit!M-am jucat cu viata,tata,sau m-am inselat,asa credeam,s-au jucat anii pe care i-am pierdut cu mine,dar a fost un joc frumos,din care am avut de invatat,ai avut dreptate,viata mi-a mai dat o sansa,dar eu am fost nedreapta!Eu nu tolerez,Dumnezeu mi-a oferit totul,chiar mai mult decat as fi putut visa,spera…

Iarta-ma,tata,daca nu cumva e prea tarziu!

Oameni mari,nume mari.Cati o pot face bine,cu adevarat bine? Ce se ascunde in spatele cuvintelor? Dar in spatele unui cantec?In spatele unei poezii sau a unei linii melodice?
Aseara mergeam pe strada si era frig.Vara s-a terminat,si-mi pare bine.Iubesc toamna,vantul,ploile marunte care iti intra in piele..Pe masini se asezasera frunze galben,ridicol de singure si parca neimpacate.E greu sa te obisnuiesti cu nepasarea.Stiu.Cunosc sentimentul.Mi-am amintit de Nichita Stanescu si de poezia pe care o recit in gand de zeci de ori cand sunt singura pe strada,cand sunt incordata,cand nu mai am aer,cand simt ca ma sufoc,cand mai vreau si nu am,cand viata e searbada,cand sunt plina de gol.

                                         Emotie de toamna

A venit toamna,acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
c-or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si atunci m-apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Si tot simt in mine versurile astea,in fiecare zi,cu aceeasi intensitate,sau am uitat sa controlez pulsul,habar n-am.Oameni mari,care s-au consumat intr-o clipa parca,si e frustrant.Ma intreb,ma uit in jur,evit sa mai folosesc “de ce-ul” care nu ma va scoate din dilema,caut,ma ratacesc,mi-e frica,dar continui.Daca ma opresc cand sunt inconjurata de lupi,n-o sa ma salveze nimeni.

Mi-am amintit de o frantura de vis.Maica-mea avea notata pe undeva,prin dosarele,agendele si pozele ei vechi o poezie pe care nu reusesc sa o redau acum.Nu gasesc versurile in mintea mea,dar stiu sigur ca incepea cu :In viata trebuie sa dai cu coatele…” .Destul de sugestiv gandul,as zice.Cel putin pentru mine.Motivul gandului exista in versuri,dar n-as putea sa-l dau acum nici pe acesta.Nu-i cel mai bun moment de inspiratie al meu.Intr-o zi,cand faceam curatenie prin casa,am vazut din nou caietul albastru,mazgalit cu un corector,aruncat pe noptiera.Atunci m-am asezat pe pat,oprindu-ma din activitatile mele zilnice,si am inceput sa ma intreb.Oare cum de n-am continuat ce incepusem bine?Am renuntat prea usor?Sau de fapt n-am renuntat,dar nu mai curg momentan ideile care sa ma ajute sa finalizez?Nu gasesc o explicatie care sa ma multumeasca si asta ma scoate din sarite.Incepusem cartea asta de 3 ani.Daca am folosit atatea saptamani,luni din viata mea,de ce brusc le-am aruncat la gunoi ca si cum voi mai primi bonus de la Dumnezeu,bonus ce-mi va garanta inca 3 ani,cel putin,de prelungire a existentei mele oricum efemere?Eu ma pricepeam de minune in a simula tradarea perfecta.Mai tarziu,timpul mi-a inasprit simturile si mi-a transformat privirea in una asemanatoare cu cea a lui Adam in momentul in care a vazut-o pe Eva muscand din mar.Regret multe,iar omul care spune ca n-are regete,e un mincinos sau un inconstient.Regretele nu’s zadarnice,in pofida faptului ca nu mai poti indrepta nimic,poti totusi sa lasi batalia care se da in tine sa-si faca efectul scontat.

De cate ori nu mi-a mangaiat vantul obrajii? Si de cate ori nu mi-a ascuns ploaia lacrimile?! Si-atunci cum sa nu spun ca natura-i minunata?Acel vant caldut care ma ruga sa inteleg,acel vant rece care ma-ndemna sa tac…Oricand,in fiecare situatie din viata mea,si-n fiecare oras,si-n fiecare anotimp,si-n fiecare moment,nu mi-am dorit decat sa bata vantul.Daca n-ar face-o,natura ar fi incremenita.Ce s-ar alege de noi?Nici macar praful,ca nu e adierea.Mi-am dorit sa fiu vant,ma simt vant,toti suntem,intr-o masura mai mica sau mai mare.Toti ne dorim,toti vrem sa lasam ceva in urma noastra,toti vrem sa plecam uneori fara a lasa urme,asemenea vantului caldut de vara care adie seara si fuge de langa tine cand mai putin te astepti.Diferita e doar intensitatea cu care alegem sa zburam,sa plutim,sa vrem,sa FIM.

Simt vantul in mine,cand aleg sa nu fiu eu El,si ma gandesc mereu la melodia celor de la Scorpions- “Wind of Change”,e un fragment superb din viata,care implica multe aspecte.

I folow the Moskva
Down to Gorky Park
Listening to the wind of change
An August summer night
Soldiers passing by
Listening to the wind of change

The world is closing in
Did you ever think
That we could be so close, like brothers
The future’s in the air
I can feel it everywhere
Blowing with the wind of change

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away
in the wind of change

Walking down the street
Distant memories
Are buried in the past forever
I folow the Moskva
Down to Gorky Park
Listening to the wind of change

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow share their dreams
With you and me
Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away
in the wind of change

The wind of change
Blows straight into the face of time
Like a stormwind that will ring the freedom bell
For peace of mind
Let your balalaika sing
What my guitar wants to say

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow share their dreams
With you and me
Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away

…………IN THE WIND OF CHANGE……….

…Sau cand vreau sa iau atat de multe si nu reusesc sa obtin nimic…Cand am impresia ca le stiu pe toate si nu stiu nimic…Cand cred ca am trait totul si de-abia atunci cunosc pragul…Cand albul devine negru,cand imi ploua in vise,cand descopar ca situatia are doua taisuri,cand imi imaginez,cand mi-e frig,cand mi-e dor de mine,sau cand mi-e pur si simplu dor de ceva..Cand incep sa ma resemnez,descopar ca am pierdut si admit asta,cand simt ca ma sufoc,cand ma doare-n mine,cand descopar ce fada-i existenta mea,cand nu mai sunt eu,cand defectele devin calitati,cand merg pe strada,oarba fiind,si totusi cunosc drumul,cand incep sa zambesc unei flori,cand,cand,cand totul exista,ma indragostesc…

Obisnuiam sa iau totul,si-nca o fac…sau o faceam destul de bine…Punctele de suspensie au rolul lor intr-o lume atat de meschina si-ntr-o viata mai cinica decat ceea ce traisem eu…Am fost un hot bun,da,doar un hot bun.Atat.Trebuia sa ma retrag in momentul de glorie al meseriei,nu cand aparuse riscul sa pierd.Am jucat o carte mai ‘tare’ decat cea care am fost chiar eu.Am jucat bine,dar finalul e intotdeauna nu mediocru,ci prost.Am crezut ca stiu,dar nu stiam.Am crezut ca vreau,dar nu vroiam.Am crezut ca sunt,dar nu eram.Cand lumea isi pierde sensul si oamenii devin tot mai tristi,eu abia atunci ma regasesc.Cred ca m-am nascut prea devreme,sau poate prea tarziu.Oricum,nu intr-un timp pe care-l doream eu.Nu intr-o vreme in care ma puteam face dorita.M-am nascut dintr-o intamplare a unui trecut ce nu ma iarta,sau dintr-o prea mare precizie a unui Dumnezeu in care credeam cu ardoare.

M-am nascut sa fiu o Greseala.

…Or the winner takes it all!