M-am oprit aici.Categoria “din oameni ‘mari’ ” a fost mereu destinata oamenilor pe care am vrut sa-i urmez.Sau nu neaparat sa-i urmez,ci sa incerc sa-nvat,sa vad,sa-nteleg de la ei.Marturisesc ca Maria e omul pe care l-as urma pana la capat,in fiecare moment.Hm.Probabil ca va intrebati cine e ea,iar mie imi va fi greu sa spulber enigma.Nu pentru ca nu vreau,insa nu stiu cat de bine as putea-o face.Nu-mi pare rau. Maria e doar omul fara de care viata mea n-ar avea sens.As vrea sa pot spune ca-i omul zilelor noastre,dar as minti.Am incetat demult sa-i mai dau definitii exacte. Iubesc ce mi-a daruit Dumnezeu si-i iubesc fiinta si fiecare parte din ea.Iubesc omul care sunt azi,si-i datorez fiecare pas pe care-l fac pentru viitorul meu. Stiti,exprimarea mea s-ar putea sa para stupida,dar imi asum riscul si spun ca ii datorez Mariei viata mea.Oare unde as fi fost eu azi,daca Dumnezeu nu mi-ar fi facut darul de a o avea langa mine in fiecare zi? Maria e parte din sufletul meu,ba nu,e chiar sufletul meu. Stiu,cuvintele mele sunt banale,dar simt ca fara ea n-as fi gasit rostul zilelor. Nu m-a ajutat,e putin,pentru ca ea m-a SALVAT.Mi-amintesc ziua in care viata mea s-a schimbat.Era,era un dezastru. Cand am vazut-o atunci,la metrou la Piata Romana,am stiut ca nimic nu e prea greu daca va fi langa mine.Si a fost,si mi-a daruit inima ei,fara sa-mi ceara nimic in schimb.Mi-a daruit efectiv tot. Am golit-o. Apoi nu mi-am dorit decat sa fie mandra de mine. Doamne,sper ca intr-o zi sa o faci posibila! De multe ori imi spuneam ca nu merit lacrimile ei,si nici sacrificiile pe care le-a facut luni in sir pentru mine,de multe ori regretam ziua-n care viata ne-a unit,fiindca m-am simtit nedemna de ea.Dar am incredere ca toate se intampla cu un motiv pe care nu e necesar sa-l si inteleg.Nu acum.Sau poate niciodata. Cred ca n-am avut niciodata vreme sa-i spun tot ce simt.Dar cred ca a stiut mereu ca m-a durut.Brusc,mi-am amintit de tata.Poate ca istoria se leaga.
Si , Doamne,cat rau i-am facut…Vedeti,exact ce spuneam,sunt o greseala,intotdeauna am ranit oamenii care ar fi dat orice pentru ca eu sa fiu fericita,sa nu am lipsuri,sa nu fiu marginalizata,sa am efectiv tot!
Maria,daca vreodata ai sa ma auzi cu adevarat,sper sa ma ierti si tu,asa cum sper ca o va face tata,intr-o buna zi. Sper ca voi putea sa-ti multumesc pentru clipele in care m-ai facut puternica,pentru zilele in care mi-ai sters lacrimile,pentru noptile in care nu puteam dormi si pe care le pierdeai cu mine,doar ca eu sa-mi revin,sa nu mai sufar,pentru ‘morala’ care m-a ajutat sa depasesc cele mai nenorocite momente,sa-ti multumesc pentru orele pe care le-ai pierdut incercand sa ma faci sa-nteleg ca drumul pe care am luat-o nu e cel bun,sa-ti multumesc pentru ca esti in viata mea,pentru ca ai iubit un copil inconstient care a vrut sa-si distruga viata,sa-ti multumesc in final pentru ca fara tine azi viata mea ar fi fost un esec…Si Doamne,mi-as dori sa exagerez,sa spun ca as fi gasit singura drumul,dar ma ratacisem si tu o stii. Te rog,iarta-ma….
te iubesc , maria , te iubesc!
Mai jos sunt cateva randuri scrise de omuletul mic. Eu sunt impresionata. Enjoy!
“In orasul betoanelor e iarna.Bucurestenii sau mai bine zis mixtura asta cosmopolita ce populeaza si supraaglomereaza capitala e neschimbata si totusi mereu alta.Aceleasi obiceiuri,alte fete,aceleasi probleme.M-a ros pana la os griul,mi-a sfartecat carnea,si a reusit chiar sa ma schimonoseasca cu totul.Stupid.Vine metroul,mereu ma grabesc spre ceva desi in esenta nu ma preseaza nimic.Am sperat ca o data cu iarna asta vicleana va ingheta si timpul intotdeauna in alerta,si oamenii astia cu fete de lut dar nu…numai apa pe tevile contribuabililor s-a intepenit si gurile alesilor nostri s-au inclestat de atatea promisiuni ceausiste. Marsaluim eroic intr-un sincron naucitor…cu spatele. Privim prin altii in metrou imaginandu-ne ca suntem in locurile mirobolante sugerate de presa, undeva intr-o lume pe care noi n-o vom atinge niciodata, acolo unde poti face plaja tot timpul anului… Dar, am fost anuntati ca iarna nu-i ca vara,nu? Da! Ni s-a spus ca suntem sortiti la chinuri eterne fie iarna sau altceva. Ne-am obisnuit cu toate mizeriile,a inceput chiar sa ne placa. Oricum nu stim altceva. Cei sapte ani de-acasa,anii in care societatea noastra infloritoare se indrepta vertiginos catre cele mai inalte culmi ale bunastarii si civilizatiei au fost ca o scoala de corectie pentru noi,populatia unei tari de mana a doua. Ne-a fost promis progresul,evolutia, am mancat bine,am dormit la fel si am fost fericiti fara voia noastra.
Si iar imi intorc fata catre acest stat european in care ne-am tocit pantalonii in cur , ne-am solcait pantofii de la atatea drumuri pana la granita Europei si-napoi. Ne-am zdrelit si mainile de romanasi vesnici aparatori ai dreptatii,cu o istorie fulminanta,de o rezonanta cutremuratoare. Palmile ne sunt pline de bataturi dar nu de la stampile sau stilouri,ci de la intaia si singura meserie care ne-a consacrat,cea de agricultori.”
Am incheiat citatul.
Si-am promis inca de atunci ca daca intr-o lume ca asta nu mai reusesc sa vad luminita de la capatul tunelului, o s-o vad pe Maria. Atunci stiu ca toate au rezolvare,ca nimic nu e imposibil daca ma strange de mana si-mi spune ca totul va fi bine. O iubesc mai mult ca orice. Cine ma poate condamna? Am realizat ca viata mea toata graviteaza in jurul ei. Si ca asta e cel mai bun si inocent lucru pe care-l am. Va doresc sa aveti langa voi in fiecare moment un om ca Maria. V-ar umple zilele. V-ar sterge lacrimile. V-ar reda viata pe care o credeati distrusa sau aruncata la gunoi.
Sa fiti iubiti!
Recent Comments