Ma gandeam la el,la iubitul meu.Urma sa ne intalnim,ii dadusem mesaj si simteam ca sunt deja in intarziere.Mi-am spus ca ma va astepta,cum obisnuia s-o faca de multe ori,rabdator,uitandu-se in jur linistit,fumandu-si tigara.Ma afundasem intr-un gand unic,nu intr-unul oarecare.Ma uitam in jur,dar la nimic anume.Brusc,ma trezeste telefonul din visare.E tata. E prima data cand ma suna,si deja s-a facut miercuri.M-am gandit toate zilele care-au trecut de ce n-a facut-o.Stiam ca trebuie sa fie vorba despre pasul meu.M-am decis.Acum cateva zile am inceput sa-i scriu.O mai facusem cu cateva ocazii,dar niciodata nu i-am dat sa citeasca.Ori am mazgalit tot,ori am aruncat foile,dar stiu ca nu am murdarit nici o clipa gandurile pe care i le-am purtat.M-am hotarat sa-i scriu o scrisoare,sa-i spun ce simt.De prea multe ori l-am privit si-am vrut sa-i vorbesc si n-am putut,mi-am inghitit cuvintele si-am plecat ca o lasa din ceea ce trebuia sa se concretizeze.Si am scris.Maria a plecat acasa,la tata.La tatal meu.Si-al ei.Al nostru.Dar in primul rand AL MEU.I-am pus scrisoarea pe masa din bucatarie si-am rugat-o timid sa i-o dea in momentul in care va pleca inapoi,spre Bucuresti. S-a uitat la mine fix,pret de cateva secunde.Putin nesigura,am luat plicul si-am spus cu voce tare:”sau sa nu i-o dau acum?”…Maria m-a hotarat sa o fac. Am impins plicul hotarat spre ea.Am gandit:”gata,asa trebuie sa fie.”Nu am vrut sa mai fie cale de intoarcere nici in mintea mea.Am vrut sa fiu curata,pura,inocenta.Imi place sa cred ca ,la acel moment, chiar am fost. Am zambit.Tot nesigur. Nu ma mai condamn.Ma accept. Am invatat asta in cele din urma. Cand s-a intors Maria, n-am intrebat nimic.Uitasem.Pentru aproape o zi,uitasem,desi in toate orele in care ea a fost plecata acasa,eu ma gandisem.Bun,si-atunci imi spun azi,reconstituind fapta,cand avusesem eu timp sa uit?Nu stiu,e ceva inexplicabil.Dar cand am vazut-o,n-am pus nici o intrebare.Spre seara,am avut un gand.Atunci am intrebat.Mi-a raspuns linistit ca da,ca a lasat-o mamei,ca tata nu era atunci acasa,dar ca urma sa apara curand dupa plecarea ei.Nu m-am simtit deloc usurata.Ba din contra,respiram greoi.Imi simteam pulsul in gat. Noroc ca a trecut repede momentul,multumesc lui Dumnezeu. De atunci,n-am mai stiut nimic concret.Pana azi.Imi doream ceva palpabil insa ma loveam de lucruri neconcrete,care ma macinau. Rabdarea in astfel de situatii e mai mult decat necesara.Am vorbit cu mama ulterior si mi-a spus ca a citit.Mi-a confirmat.Imi batea inima cu putere.O simteam.Au trecut 4 zile de atunci.Pana azi.Ma uitam mereu seara la ceas.Speram ca ma va suna.N-a facut-o.L-am inteles.Imi doream sa-l aud,dar nici eu n-aveam curaj sa-l caut mai devreme decat trebuia.Stiu ca exista un timp potrivit,un timp pentru toate.

Am raspuns imediat.Vocea lui mi-a smuls un zambet.Atunci am simtit ca sunt umana,dupa atatea zile in care nimic nu mi-a trezit compasiune,cel putin.Eram fericita.M-a intrebat protector daca sunt bine,daca nu sunt racita,daca,daca… I-am simtit sufletul in palmele mele intr-un moment.Intr-un singur moment.Si-am simtit ca sunt nobila.Am simtit ca iubesc.Iubesc.

- intotdeauna vom fi, pentru ca suntem legati printr-un juramant pe care niciodata,verbal,nu ni l-am facut unul altuia,dar pe care il pastram amandoi in sufletele noastre.

Ma uit in oglinda si-mi spun mereu ca am buzele lui;si de multe ori,caracterul lui rigid.Daca m-am cunoscut vreodata cu adevarat pe mine,atunci il stiu pe el.Sunt el. Mi-e dor de tine,tata,curand vom fi impreuna,si cu ochii ne vom spune ca ne iubim…

Esti etern. Esti omniprezent. As vrea. Pot. Te iubesc. Te desenez. Iti desenez. Mi-esti mai drag decat mi-am fost eu insami, mie,in toate momentele. Cand esti,stiu cine sunt eu. Apoi ma spulber. Apoi ma innec. Sunt pasare in colivie fara tine iar tu esti totul si esti ….esti tatal meu. Esti omul care mi-a daruit clipa de azi. Mi-e dor de tine! Ce piesa nereusita sunt fara adierea cuvintelor tale,tata… Mai tii minte cand te rugam sa ma iei in brate si tu o faceai,chiar daca eu eram destul de mare incat sa merg singura? Mai tii minte cat de mult ne iubeam si cat de multe faceam impreuna in tacere,fara cuvinte,fara oameni,fara nimic in jur? Mai tii minte cate-mi spuneai fara sa-mi spui in fond nimic si mai tii minte cand ai plans si mi-ai spus:”andruta lui tata,vino acasa,ca eu te iubesc…! cu ce-am gresit ,tata,de-mi faci asta?”…Asa mi-ai spus si eu n-am sa uit niciodata… Mai tii minte cand ai plans pentru mine? S-aud lacrimile tale cum se scurg pe obrazul atins de vreme,sa simt durerea din ochii tai…loviturile mele fatale… Am vrut sa-ti spun ca ce simt pentru tine nu se poate compara cu nimic dar mi-apari ca un munte si ma pierd,nu mai sunt capabila sa rostesc cuvinte,nu mai stiu…De fiecare data cand mi-am constientizat maturizarea nu mi-am dorit decat sa te mai pot iubi o data ca atunci,cu inocenta unui copil,si stiu ca daca-i dragoste pura,atunci e cea pe care ti-o port tie,doar tie.Nu stiu de unde vine curajul dar replicile mele se pierd,le sufoc , e de ajuns sa te vad ca sa-mi iau energia pentru urmatoarea mea saptamana,dar tu nu stii,si ei nu stiu… Oare in ce masura ne ajuta timpul,tata? Nu vreau sa ne pierdem printre ani,ci sa ne regasim,sa fim uniti ca atunci…Durerea se estompeaza in masura in care am nevoie sa ma concentrez pe viitorul meu,al nostru. Imi vin in minte toti anii in care ma priveai duios si apoi dur,obligandu-ma sa citesc tot mai mult,necontenit,fortandu-ma sa invat,sa-mi dedic timpul studiului,sa-mi umplu viata in stilul unei printese demne. Mi-amintesc de orele in care vorbeam la masa din bucatarie si atunci spuneam ca-mi faci “morala”. Inconstient,cred,am memorat totul. Am ajuns sa-mi fac (tarziu,ce-i drept) un model rigid din vorbele tale,sa-mi construiesc o viata. Asta ti-ai dorit de fapt mereu. Ai vrut sa fiu serioasa. Multa vreme am fost ridicola. Am fost o gluma(proasta,ce-i drept). Mi-au revenit in minte vorbele tale abia cand viata mea era amara si pustie,goala fara tine. M-am maturizat si-am inteles cand te-am vazut plangand. Si azi ma intreb daca aveam cu adevarat nevoie de asta pentru a intelege. Poate ca da.

As vrea sa te privesc in ochi si sa-ti soptesc din varful buzelor ca-s fericita pentru ca existi,pentru ca te am,as vrea sa-ti prind mainile intr-ale mele ca intr-o rugaciune scurta,apoi sa ma desprind,sa te sarut pe obraji,sa-ti iau durerea si toate amaraciunile pe care le-ai trait pentru mine. Esti sentimentul etern care s-a nascut in mine de la inceput,creste in fiecare zi si il alimentez cu dor,respect,iubire pentru tine…Ma urmaresc ochii tai negri si mari,plini de dragoste parinteasca,mainile tale puternice care ma cuprindeau si ma ocroteau,zambetul enigmatic din coltul gurii care imi inveleste noptile,chipul tau,tata,chipul tau… Dintre toate greselile pe care le-am facut, nu regret decat una: cea prin care ti-am calcat sufletul in picioare.

Ti-amintesti cand mi-ai spus sa-mi urmaresc Scopul? Sau cand mi-ai spus sa nu ma las niciodata calcata in picioare,sa-mi pastrez coloana vertebrala in orice situatie,oricat de greu mi-ar fi? Sau cand mi-ai zis sa nu-mi pese de altii,ci doar de mine? Sa nu am invidii,sa nu am rautati gratuite, sa nu ma razbun, sa fiu mandra, sa nu ma pateze nimic?

“Andruta lui tata”,”Blondina lui tata”… asa mi-ai spus mereu…. Daca n-ai fi tu,cine mi-ar mai spune mie Andruta? Esti Etern. Iar eu prin tine-s prea Om.

M-am gandit mereu la o seara a dragostei;la o clipa a mea;la un soare care ma vrea;la o ploaie care ma vindeca;nu in ultimul rand la un El care imi umple sufletul si cand e departe si eu nu-l vad in multime;la un El care imbina nu doar elementele naturii,ci si pe cele ale sufletului meu tot;la un El care iarta clipa si-mi daruieste tot ce n-am avut niciodata;la un El care plange langa mine in tacere si rade cand zambesc,si-mi spune dimineata ca-s frumoasa cand sunt ravasita;la un El fara un nume si totusi unic. Am fost invatata ca visele devin realitate atata vreme cat noi credem in ele si in puterea lor,si stiu azi,si stiu ieri ,si stiu maine ca mai mult ca oricand, visul meu e real si eu nu-s doar clipa aruncata,si El nu-i doar iluzie creata de o minte diabolica…mintea mea?! Fericirea e doar o stare de spirit; eterna e doar iubirea; nu stiu in ce masura exista nemurirea, dar stiu ca atata timp cat eu sunt aici si imi bate inima,sunt vesnica. Nu exista iubiri conditionate;nici de timp,nici de spatiu,nici de oamenii din jur,nici de locuri,de nimic! Existam doar noi,fiintele care ofera totul fara sa astepte nimic in schimb,exista sufletul nostru care nu poate recunoaste decat un singur El….restu-i adiere de vant…Restu-i desertaciune…. Azi stiu cine sunt si ma regasesc,azi ma simt eu si imi apartin in totalitate,azi il am si mai presus de orice am visul meu. Prin el,traim noi.Acum , aici.

Cand iubesti, ti se ‘lipeste’ fiinta de fiecare gest fara sa-ti dai seama,te consumi pentru a te umple, te daruiesti pentru a ti se lua tot ,si-apoi pentru a ti se da, te simti liber; cand iubesti,lumea ta nu-i decat in doi; si cand iubesti,fiecare lucru inseamna un joc in doi; te gandesti ca vrei sa-mparti cafeaua pe care-o bei dimineata cu omul prin ochii caruia iti vezi copiii, vrei sa oferi tot ce n-ai putut sau n-ai vrut sa oferi niciodata,nimanui,vrei sa nu mai existe nimic pe pamant in afara Ta si a Lui.

Iubesc si merg pe strada si privesc oameni. Ma uit in oglinda si-mi zambesc. Imi spun ca-s frumoasa. Imi spun ca-i o minune. Vorbesc cu ei si ma gandesc: ” dar sufletul meu ce-ar spune?” … Iubesc si nu mai dau importanta lucrurilor care inainte ma raneau…Acum nu mai conteaza. Ma simt libera. Ma simt om. Ma simt femeie. Nu sunt singura. Inima mea bate la unison. Ploua in fiecare zi. Am auzit oamenii cum isi spun :” de s-ar opri odata!”….eu imi repet in gand ca-mi doresc sa nu se termine niciodata,sa existe continuitate… Stiu ca nimeni nu-mi poate fura ce am acum.

Ma uit la el; ochi verzi care stralucesc si-mi spun atatea….buze care le vor pe-ale mele si-acelasi cantec nebun de inceput de iarna…Si-acelasi el,un el al meu,doar al meu! Iubirea-i altruista. Cand intervine un al treilea element,care nu depinde de cei doi,devii un egoist. Cel mai mare egoist. Nu te recunosti. Sau poate de-abia atunci incepi sa te descoperi. Habar n-am. Dar intotdeauna am crezut ca-i important sa aperi ce-i al tau. Si de n-o faci totusi,inseamna ca nu-i iubire. Iubirea iti cere sacrificiul,mai devreme sau mai tarziu. Vrea sa te jertfesti. Te fura. Te ucide. Iubirea e moarte. O moarte lenta care te adoarme pentru totdeauna. O moarte pe care o adori,fara de care nu te-ai putea trezi dimineata,n-ai putea zambi,n-ai putea fi Tu. Murim pentru a renaste. Murim pentru a mai putea trai o data. Eu cu El. Tu cu un alt El.

Cand iubesti… nu stiu ce simti tu atunci cand iubesti….dar eu…. simt ca Dumnezeu m-a luat de mana pentru a-mi spune ceva,simt ca trenul meu a sosit in gara,m-am urcat pe ultima suta de metri,m-a primit si controlorul nici macar nu mi-a cerut bilet.

Cand iubesti, traiesti ora unica in care Destinul se apleaca asupra ta. N-o ignora. N-o vei  reintoarce niciodata,oricat de mult ti-ai dori.