Imi place cand dimineata ma trezesti si-mi spui ca-s frumoasa,imi place cand ma privesti ca si cum s-ar opri timpul,ca si cum ar fi prima data cand ma vezi,ca si cum sunt totul si-n jur nimic in afara mea; imi place cand ochii tai verzi imi ating pleoapele si-mi mangaie respiratia;imi place cand stam intinsi pe zapada de pe terenul de joaca si vorbim nimicuri,impartim zambete care amintesc de-o alta iarna,de-un alt an,de-o alta vreme;veneai pe alee si ma imbratisai cu degetele-ti agitate,imi alintai sufletul c-un sarut care-mi apartinea dintotdeauna,ma gadila aerul rece din iarna care ne-a gasit impreuna,am vazut dunga rosie care a strabatut doua destine pentru douazeci de ani si ceva,si-am stat acolo ,ca o fortareata, in speranta ca nu va trece nimeni pe-acolo,ca si cum ar fi granita unei tari…

Era o dupa-amiaza de ianuarie…In camera se lasase un aer greu,care nu ne mai apartinea,era parca venit din alte lumi,mirosea a toamna in sufletul meu si-ntr-al tau in mod sigur era primavara,pentru ca inflorisera ghiocei peste tot si eu ii vedeam… M-ai mangaiat cu o floare de colt si m-ai privit ca si cum eram o comoara pe care o descoperisei si nu vroiai s-o imparti cu nimeni,niciodata…Am vazut in ochii tai un egoism care ma bucura,si nu intelegeam de ce,si mi-am dat seama ca trebuie sa tac,si de-as fi incercat sa spun ceva,n-as fi stiut ce,pentru ca ochii tai verzi imi sugrumau fiecare cuvant si nici nu mi-am dorit sa ma impotrivesc.Imi place.Te-ai uitat in jur,prostutule,nu era nimeni,nici macar vantul…Era intuneric si jaluzelele imi dadeau senzatia ca sunt prizoniera unui om caruia nu-i place sa fie descoperit pana in cele mai mici detalii…Si totusi tu nu esti asa…Ti-ai trecut mainile prin parul meu blond si-apoi m-ai luat in brate…Daca atunci ai fi stiut ca e sfarsitul lumii,probabil ca m-ai fi imbratisat exact la fel…Sau poate ca in sufletul tau era un sfarsit,un capat de lume,nu stiu…Mi-am dat seama ca prin a-i spune unui om in astfel de momente “te iubesc”,n-are nici un sens. Mi-am dat seama ca iubirea pe care ti-o port n-o pot striga ,pentru a o cunoaste o lume intreaga,si-ar pierde sensul…Mi-am dat seama ca mi se citeste egoismul din privire,din felul in care ma port cu ceilalti,din felul in care iti vorbesc,din modul in care te sarut si iti aranjez sprancenele ciufulite…

In ziua aceea am plecat,si pe peronul garii mi-ai zambit amar,ca atunci cand cineva pe care-l iubesti iti gateste o mancare proasta,te intreaba daca-ti place si tu zambesti,in semn ca da,dar imediat lasi capu-n jos si pretextezi o durere de stomac care-ti taie respiratia…M-am urcat in tren si-as fi vrut sa-mi patrunzi cuvintele pe care le aveam pe buze prin geamul murdar de prea multe lacrimi nesterse…In schimb,ti-ai atins buzele cu mana si mi-ai oferit un ultim sarut fugitiv….Era atata regret in tine…si durere-n mine…Eram atat de fericiti si totusi ne doream sa plangem,poate ca sa imortalizam momentul in care trenul pleca din gara…Dar nu te-am lasat…Te-am rugat sa pleci,c-afara-i frig si-ai sa racesti,dar tu n-ai vrut decat dupa ce mi-ai inteles privirea…Mi te imaginam cum strabati tot drumul ala pana la iesire,cum te indrepti catre taxi,te urci in el,ii spui posac unde vrei sa mergi,ajungi acasa,dar mai intai treci pe la chiosc(ai ramas fara tigari,ca de obicei),te intinzi putin pe pat,cu fata in sus,desenezi vise pe tavanul alb,apoi te ridici,faci un dus,pui un film pe computer si adormi inainte sa inceapa…Te trezeste telefonul,sunt eu,vreau sa-ti aud vocea inainte sa mananc,inainte sa adorm,inainte sa exist…Zambesc tot timpul,fiindca imi imaginez(din nou) cum stai singur,in pat,invelit si infrigurat,somnoros,cu ochii aproape lipiti,si ma asculti ca si cum ti-as spune o poveste cu final fericit….(cred ca si de-ar fi o tragedie,m-ai asculta la fel de calm,imi transmiti mereu o liniste care nu mi-a apartinut niciodata)… Iti urez “noapte buna”,ma asez in pat,astept sa adorm,sa treaca mai repede toate noptile,sa vina iar ziua,sa imi fac bagajele,sa plec spre tine,sa te vad asteptandu-ma din nou in gara,sa te sun in dimineata plecarii si tu sa fii fericit ca in sfarsit,o sa fim…

Nu stiu cat sunt de reala prin prisma sentimentelor,nu stiu cat de mult imi pot imagina cine esti tu,nu stiu prea multe dar ar fi o straduinta zadarnica sa incerc sa le descopar pe toate,mai bine pierd notiunea timpului si uit cine sunt….

Tu esti aici,si n-am nevoie s-aprind lumina,sa descopar o alta fata a lucrurilor,sa ma pierd in fata altor intamplari sau vise desarte…

I wanna sing a song about you and me… 

Zilele astea am invatat despre debilii mintali si nu numai;vreau sa fac din fiecare zi care trece un prilej pentru a mai invata ceva nou,niciodata nu stim cand si unde ne poate folosi intr-o zi…Well,acum insa trebuia sa invat vrand,nevrand,din pricina examenului pe care-l am maine…Nu-mi displace materia,ba din contra…As zice doar ca-i foarte mult de citit…Si oricat ai invata,parca nu stii destul…Si cel mai tare ma enervez ca se gasesc al naibii de greu cartile,si-n plus vocabularul elaborat de marii nostri psihologi nu-i chiar accesibil,sau la indemana oricui,ca sa zic asa…Si-n plus,parca nici timpul nu-mi ajunge pentru cat de multe lucruri imi propun sa fac,sa citesc,sa invat,sa,sa,sa….Si mereu am cate-un of,dar nu-l impart cu nimeni,fiindca n-am voie,nu-mi mai permit,am invatat in sfarsit si asta,uneori e bine sa le faci pe toate in tacere,pentru a nu-ti fi mai tarziu teama…Mereu ne incearca frica,teama de ceva,si cei care n-au teama parca-s prea mici,sau inconstienti,sau pur si simplu nebuni….nebuni de-a nu avea nimic…si pe nimeni aproape….In sfarsit,ma simt eu,din punctul asta de vedere…Fac exact ce-mi doresc…Invat ce-mi place,si-nvat din pasiune,fara rezerve….Stramb din nas doar cand ma uit la ceas,si vad gramada de carti care m-asteapta cuminti pe noptiera…De mi-ar ajunge orele,as fi cea mai multumita…Si-nca un of…

Da,a mai trecut o zi…o zi in care s-au strans lacrimi de furie,zambete tardive,pasi care fug,cursuri aruncate pe scaunul din bucataria friguroasa….Cred ca fiecare zi (noapte) este menita pentru a ne face sa mai intelegem ceva,fiecare moment are rolul sau aparte,fiecare gest,totul…Stiu ca in final o sa fie bine,o sa fie minunat,chiar daca acum ma simt prinsa intre multe lucruri si nu stiu cum sa impart,sa structurez,sa reusesc sa ating clipa in care ,finally,le pot parcurge pe toate…Psihologia e frumoasa,dar bolile psihice sunt fascinante prin amploarea informatiilor….As vrea sa stiu in fiecare zi tot mai mult si sa nu ma pierd,sa nu ma blochez,sa acumulez atatea informatii incat sa pot imparti cu altii din satisfactiile mele,dar in primul rand sa constientizez eu ceea ce sunt,si ceea ce am….

Zambesc pentru ca nu exista implinire mai mare ca atunci cand descopar o notiune interesanta pe care buzele mele o soptesc pentru a o retine pentru cat mai multa vreme,zambesc pentru ca o am pe Mandu(nu-i momentul sa dezvolt acum cine-i ea),si mi se pare un om extraordinar….Am in jurul meu oameni carora le datorez enorm de multe lucruri ,oameni care-mi sunt exemple,modele….

Si mai presus de asta,am psihologia….am ceea ce voi fi mai tarziu(sper)….avem atat de multe si uneori ni se pare ca n-avem nimic,pentru ca suntem preocupati sa ne plangem soarta in loc sa ne bucuram de ceea ce ni s-a pus la dispozitie,gratuit,de o putere divina,care cu siguranta ne iubeste mai mult decat noi insine o facem…

Fiti constienti ca azi e cea mai frumoasa zi,pentru ca maine nu se stie!

…C-am facut greseala de a-mi da sufletul tot,ca m-am daruit,ca am iubit o iluzie,ca o iubesc si azi,nu stiu…ca o voi iubi poate multa vreme,fara ca cineva,in afara de inima mea,sa-i vada sensul…Azi sunt tradata,TRADATA….Am vrut sa plang dar a fost pentru prima data in ultimele luni in care pur si simplu n-am putut;doar lacrimi ratacite care aminteau de vremurile cu plansete in hohote…sa fie prea tarziu pana si pentru lacrimi? Nu stiu cat am meritat si ce am meritat mai ales,cred ca nici nu se pune problema sa valorific asta,daca-i pot spune asa….raman doar gandurile,oare ce-am sa fac cu ele? Raman intrebarile,lacrimi pe care nimeni nu le va sterge….Ramane iubirea mea,si cui o sa-i dau dorul,cui? Pentru mine-i si asta o greseala desavarsita,pentru ca azi iubesc ;da,iubesc. Iubesc un om pe care nu-l cunosc,si de multe  ori mi-am spus ca iubirea vine din cunoastere…Si ce-am cunoscut? Nici n-am curajul sa-nsir aici,acum,ce-am cunoscut….Cred ca nu-i momentul,cred ca nu pot….Oare mi-a mai ramas forta,curaj,bucurie,incredere sa mai pot cladi ceva? S-a dus puterea lacrimilor mele,si-odata cu ele cred ca o parte din mine a murit ….pentru totdeauna… Unde ma pot intoarce? Dar mai exista cale de intors? Niciodata nu stim,mereu incercam (uneori zadarnic)…. Nu-l mai cunosc,cred ca nu l-am cunoscut niciodata,mi-am petrecut zile din viata langa un strain care m-a sfidat si care continua sa o faca…Am fost mintita frumos,mintita privindu-ma in ochi,m-a iubit daruindu-mi o dragoste pe care n-o cunoaste…M-a iubit?  Nu….Poate-si iubeste viata,poate parintii,poate pe ceilalti,poate jobul,poate ca in fond iubeste totul,dar nu si pe mine….Si eu am vrut sa-l tin intotdeauna acolo unde…acolo unde,cum spuneam,rautatea omeneasca nu il poate atinge…Am vrut mereu sa-l protejez,sa fiu parte din el,sa-l ajut,sa-i desenez lumea asta in mii de culori pe care numai eu le-nteleg…Si el nu stiu ce-a vrut,dar nu pe mine,nu,nu pe mine,ci o alta,care nu exista,care nu sunt eu,care nu pot fi eu,nu azi,nu acum,nu aici….Si ma doare gandul ca…nu c-am iubit,iubesc pentru doi,ci gandul ca iubirea mea nu-si va gasi linistea….Gandul ca nu voi exista decat singura…Ca ma voi stinge….Sunt atat de dezamagita,mi-e scarba de tot,nu mai pot sa plang,sa rad….As vrea sa-l ajut dar nu stiu cum,pentru ca nu ma lasa,pentru ca mereu am fost singura,pentru ca am fost incarcata cu minciuni care n-au sens….Poate c-ar trebui sa plec….Nici macar n-am cheie…Sa plec,sa termin odata cu tot,sa o iau de la capat…Care dracu capat? Ca nu-i nici unul…Is doar eu,singura,aici si acum,cu lacrimile mele tarzii,cu mainile reci,cu obrajii fierbinti,cu ochii inclestati de durere….Ma intreb daca mai exista un inceput…care inceput? Mergeam pe un drum….Ne cunoscusem ca-ntr-un basm…El a transformat basmul asta intr-un cosmar pe care nu reusesc sa-l inteleg….desi-mi doresc….I-am dorit atata bine ca pentru mine n-as fi fost capabila sa ma gandesc asa….I-am dorit sa fie fericit,si eram dispusa sa plec oricand,daca stiam ca nu-i pot aduce asta,nu pot trai asa,atata minciuna fara rost…..Ma simt sfarsita….Si mai tare ca orice ma dor actiunile lui,ma doare ca n-a putut pentru o nenorocita de clipa sa fie corect…Ma doare ca sunt aici…trebuia sa fiu departe,nu-n casa asta care-i striga numele peste tot… I-am daruit ore,zile din viata mea doar ca sa-l vad zambind…sa-l vad aproape de cei pe care-i iubeste,sa nu simta ca-i infranez dorintele,si n-am vrut nimic in schimb….Nici macar n-am vrut sa ma iubeasca,asta ar fi fost ideal…Ce frustant!!!!!  Cred ca acum e prea tarziu pentru orice….

Atat am meritat si asta sunt…azi ,maine,ieri si atat cat Dumnezeu ma vrea…

…si te ador,imi pare rau c-ai inteles-o prea tarziu…. (dincolo de aparente)

And I will always love you…

Am inteles in sfarsit ca nu-i usor s-asterni pe-o foaie alba ceea ce simti si nici sa te-ntalnesti c-un om sa-i spui ca tu asta esti,ca altfel nu poate fi,ca mai departe nu conteaza,ci doar ce-i acum…Nu ma pot gandi la un maine care nu-mi apartine in totalitate,nu ma pot aprinde pentru fiecare moment,nu ma pot epuiza pentru fiecare intamplare…. Dar azi sunt vie…Traiesc prin prisma senzatiilor care exista-n mine,si vad totul prin ochii lui verzi,traiesc pentru doi asa cum nu stiam s-o fac inainte,si cine-ar fi crezut ca-i atat de usor sa-nveti fara sa fie totusi nimeni langa tine? Am inteles ca dragostea nu-i doar o etapa pe care trebuie s-o parcurgi pentru ca apoi sa mergi mai departe la urmatorul nivel.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=m4PCsIl_SAs]

Piesa e absolut inspaimantatoare,terifianta daca as duce-o la extrem…si o cam duc… (caracteristic mie)…Iar videoclipul ascunde o durere care-ti intra in oase si-ti sfasie carnea…Mi-e dor de-o mare inghetata si de-un zambet care-mi ascunde rasuflarea in palme moi si fine…Da,intr-adevar mi-e tare dor de mare…Si mi-era dor de zambetul si de ochii lui,de mainile care le-alintau pe-ale mele,de-o cafea rece in miezul iernii….Mi-era dor de silueta lui,de umbrele trupului care m-asteapta-ntrebator pe mijlocul drumului…se-apropie de mine,ma imbratiseaza,imi saruta obrajii,imi promite…

Si daca tot ce am acum imi invaluie sufletul ca-ntr-un cadru de poveste,cu siguranta ca-mi mai doresc sa traiesc inc-o viata,cel putin ca asta,cel putin cu el,cel putin cu ce sunt azi…

….o sa desenez iar….

Ma simt ranita,tradata,incatusata,si de data asta nu de mine,ci de catre un altul.Ma simt singura.Ma simt a nimanui.E-atata lume peste tot si eu nu-nteleg(sau nu vreau s-o fac) de ce sunt aici,acum,de ce strig tot la peretii astia roz care mereu ma urmaresc si niciodata nu ma lasa in pace,de ce ma razbun pe altii,sau de ce nici macar puterea asta n-o mai gasesc suficient de pregnanta?! Iubirea nu-i o investitie,si nici un raspuns la o intrebare,nici macar la una retorica.Iubirea-i ceea ce este. Dar eu stiu ce este? Imi place sa cred ca da.Am definitia mea.Nu ma multumeste,dar e cel putin stabila,e clar ca mereu o sa descopar ceva nou care o sa ma intareasca…

Ma doare cand ma trezesc singura pe strada,sau la metrou,sau in drumul spre casa,sau intre cele doua orase,sau intr-unul singur,sau coplesita de ganduri ce nu-mi dau pace…Unii ar spune ca-mi fac prea multe probleme pentru nimic,dar stiu ca nu-mi voi asculta decat crezul.Probabil traiesc intr-o lume idealista,prea idealista,as zice,doar pentru a sugera perfectiunea,o lume in care ma regasesc doar singura dar eu am nevoie sa fiu in doi…Ma simt ca atunci cand am ajuns in Bucuresti si ma cautam printre cladiri; totusi atunci nu-mi pasa.Acum dau enorm de multa atentie lucrurilor care se intampla in jurul meu,in mine,in El,in altii… Si daca atunci,candva,ceream mereu in schimb o rasplata,acum nu mai imi doresc nimic din tot ce-nseamna asta. Acum nu-mi doresc decat sa vada orbul,si nici macar nu trebuie sa-mi spuna,o s-o simt… Ma simt neintegrata,chiar si azi,dupa atata timp…Cred ca am ramas in povestile cu sfarsit fericit,in care pana la urma se face dreptate,desi uneori constientizez realitatea asta. Am nevoie sa vorbesc si ma simt ascultata doar de-o tacere care ma taie,ma chinuie si-apoi ma sugruma intr-un vis nesfarsit…Am nevoie sa pot sa plang si sa fiu lasata,sa nu fiu oprita… Ce-o sa fac cu mine? Am inteles in sfarsit cat de tare ma doare…Si nici macar nu vreau s-o ascund… Nu ma intereseaza daca pierd intr-o lupta,chiar nedreapta,atata timp cat eu gasesc rostul… Ma ingrozeste insa gandul ca de fapt nu ma lupt cu nimeni,ca sunt singura pe un teren pe care nu-l cunosc,ca in final nici nu va mai fi nevoie sa mi se spuna:”pleaca”,fiindca voi realiza ca oricum trebuie s- fac fara prea multe cuvinte…De cateva zile respir numai prin prisma faptului ca-s sanatoasa,ca traiesc,ca sunt aici,ca am lucruri de facut,ca sunt in jur oameni,dar nu mai traiesc prin blandetea sufletului meu,care se simte fara rost…. Nu-mi mai doresc o lume buna si stiu ca un singur om ne poate schimba universul intr-o clipa,nu mai vreau basme,nici vise irosite pe care apoi sunt nevoita sa le-arunc,vreau doar ca gesturile sa nu-mi fie limitate,vreau sa respir si sa-mi apartin,vreau sa cred ca voi ajunge acolo unde mi-am dorit intotdeauna:la ceva ce nu-mi va lua nimeni. Am momente in care ma intreb daca nu cumva eu sunt singura care exagereaza,dar imi dau seama ca daca nu mai dau atentie lucrurilor marunte,vor veni cele cu adevarat importante,si ma voi comporta la fel…Imi dau seama cat de mult pret am pus pe inocenta si cat de mult am pierdut facand asta….Nu vreau sa duc lupte zadarnice…

Imi doresc mai mult,mai mult…Urasc barierele,da,le urasc,mai ales cele pe care le pune omul de care te simti aproape,foarte aproape…. Inca mai cred… Cred in daruire… Nu cred in totalitate in puterea cuvantului,desi de multe ori el ne releva o alta fata a lucrurilor,pe care noi nu vrem s-o acceptam,din orgoliu si incapatanare.

Imi place sa cred ca eu pot schimba o lume,si de nu va fi asa,am speranta ca cel putin un om va purta amprenta mea. Eu…sunt ratacita,ma simt tulburata,ca niciodata,nu-mi gasesc nici o replica care sa ma justifice,il iubesc si-am colorat totul din jur si-acum nu pot s-accept ca ele(culorile) s-ar putea transforma vreodata intr-un gri murdar…Vreau sa pastrez puritatea pe care-am cunoscut-o cand l-am intalnit,vreau sa cred ca nimic nu-i meschin si ca ce se-ntampla e doar o trecere….o etapa…. Ma simt marginalizata,chiar a nimanui,cand vorbesc si simt pentru doi si sunt exclusa din toate actiunile,si nu,nu vreau o recompensa,sau reciprocitate, ci doar sinceritatea pe care-o stiu… Nu vreau sa mi se ofere marea,sa mi se dea cerul,sa mi se promita stelele,ci doar sa nu mi se pretinda….nu vreau ipocrizie,chipuri false,minciuni care sfideaza regulile dupa care mereu am trait,nu vreau ca principiile mele sa fie puse la zid de capricii ale unui copil care nici macar nu stie ce vrea….Si nu mai stiu,pentru ca tot ce fac se datoreaza sentimentelor care exista in mine,pentru ca ele nu-mi dau voie sa procedez altfel,si fiecare gest,lucru,cuvant este intotdeauna interpretat ca un kitch…

Nu mai stiu,dar sper ca in tacerea vremurilor in care eram unul,vom gasi lumina care ne va calauzi pasii mereu impreuna,pe acelasi drum…. Nu caut sa maschez faptul ca-s slaba,si nici ca-s luata prin surprindere de-un sir al evenimentelor pe care nu mi l-am imaginat niciodata asa,nu caut sa ascund ca iubesc un om care e foarte posibil sa nu ma iubeasca,nu vreau sa fiu iubita pentru ca iubesc,nici apreciata pentru ca am fost omul potrivit la locul potrivit,nici ridicata pe un piedestal pe care nu mi-l doresc,nu vreau sa fiu langa el pentru ca asa trebuie sa fie, ci pentru ca amandoi ne dorim asta…. Nu vreau nimic din tot ce se presupune ca e menit sa fie, Dumnezeu mi-a aratat nu o data ca noi oamenii avem o putere exceptionala de a ne schimba drumul,de a o lua de la inceput. Si nu vreau nimic din ce nu-i al meu,din ce nu-mi apartine.

Nu mai stiu decat ca dragostea m-a schimbat.

“And I never planned growing old without you…”

Nu vreau : 

1.-sa ajung sa ma multumesc cu franturi dintr-o “poveste”

2.-sa accept un “bine” care nu-i creat de mine

3.-sa zambesc omului care imi zambeste

4.-sa plang clipele care s-au dus si oamenii care mor

5.-sa lupt singura intr-o lupta pentru doi

6.-sa privesc un cer gol

7.-sa fim doi si totusi eu singura

8.-sa urasc ce nu pot iubi

9.-sa am ochi tristi

10.-sa am iarna-n suflet

11.-sa-nvat sa mor

12.-sa nu-mi mai fie dor

13.-sa vorbesc atunci cand nu-i nevoie de cuvinte

14.-sa traiesc in gri

15.-sa nu mai fac greseli

16.-sa cred ca iluziile fug

17.-sa te iubesc cum vreau eu/sa ma iubesti cum vrei tu

18.-sa ma ratacesc

19.-sa dispara negrul

20.-sa renunt la un vis pierdut,la un vis pierdut.

Vreau sa fii aproape aici si sa fiu aproape acolo.Nu vreau sa-mi dai ce mi-ai promis si nici sa iau ce mi se cuvine…

Vreau doar sa fim oriunde,chiar daca ne indreptam spre nicaieri.

Vreau sa te port cu mine,chiar daca nu vei fi niciodata trup si suflet.

Vreau sa-mi iei tot,cred ca doar asa o sa ma opresc.

pi.s. Vreau si Nu vreau,dar intotdeauna-mi pasa.

E inevitabil,oricat de mult ne-am dori uneori sa inclestem momentele,sa le mai putem prinde,reintoarce,retrai.Suntem cei de azi,suntem proiectia mintilor noastre,suntem ce vrem sa fim. Si ma apuca un dor;un dor de duca,de tine si de noi,de mine si de voi,de noi,noi amandoiiiii…. (Vama Veche,right?)…Dar azi e departe de mine si Vama (veche),e departe si vara,dar e-aproape clipa asta,cea care va urma sa vina. Credeam ca am destul. Din pacate si de fapt,niciodata nu-i de ajuns.In fiecare zi ma mira cate ceva,desi pretind ca am trecut prin ele,ca le cunosc,ca le stiu. M-am gandit mult…la Maria,la tata,la barbatul cu care-mi impart viata,la mine,la amintirile copilariei,pe cand rasfoiam acele oracole care erau la moda in anii adolescentei…Le-am gasit neprafuite in sertarul patului meu de acasa,alaturi de jurnale,de scrisorile de dragoste,de maimutoii mici primiti de sarbatori,de copilarie,intr-un cuvant. Nu stiu daca mi-e dor de copilarie,dar cu siguranta imi lipseste copilul blond cu codite impletite si bentita alba,care scria cu stanga si picta orice vedea…. Mi se spunea ca-s o frumusete,eu cred ca eram mai degraba iesita din comun.

Mereu ne dorim sa fim undeva si n-ajungem niciodata la destinatie din cauza multiplelor ocolisuri pe care le facem pentru ca nu stim ce vrem,sa fie vina noastra sau a unui Destin implacabil? Eu zic ca se imparte procentul in parti egale… Mereu avem un dor si cand spunem ca suntem liberi, ne deprimam teribil,vrem sa ne subjuge ceva,cineva,un cuvant,o fapta,un lucru,un om….

Si melodia este pentru tot cei care se mai simt inca inocenti intr-o lume murdara,pentru cei care au un dor numai al lor…Pledez vinovata pentru toate nimicurile care ne ingenuncheaza ,pentru toate apusurile de soare,pentru rasaritul pe care refuz sa-l vad dimineata,si nu in ultimul rand pledez vinovata pentru dragoste…. Si-mi doresc sa va fie dor in fiecare zi,sa va doriti sa fie aici un Ea sau un El,sa suferiti si sa fiti fericiti,sa va sarutati in iarba si sa priviti cerul albastru,sa dati sens tuturor lucrurilor carora eu n-am putut sa dau de una singura….

Si-aceasta din urma sa fie pentru devotamentul din fiecare moment….Pentru saruturile furate si nu in ultimul rand pentru inimi frante…. Si nu uitati,cineva este cu siguranta mereu langa voi, chiar daca sunt clipe in care va simtiti singuri…

Ma doare inocenta ta. N-am castigat la nici o loterie. Am pierdut la loz in plic. Ba nu. Am pastrat constanta fiindca n-am crezut decat in mine. Au mai trecut 365 de zile.Ma-ntreb ce-a ramas azi din noi. Si cine suntem? Si-ncotro ne-ndreptam? Ce-a fost greseala mea? Totul inseamna insiruire de evenimente,de clipe; picaturi de fericire,rauri de tristete,clisee ieftine pe care le-mpartim nestingheriti celor din jur,sperand ca ei vor intelege ceva. Simteam ca iubesc.Si iubesc azi.Maine nu va sti nimeni,dar sper sa ne aduca clipa acolo unde amandoi ne dorim,sper sa fim intr-un moment in care clipim din ochi,impreuna . Sper sa fii si daca totusi nu, am sa zambesc c-ai fost candva,si nu c-ai existat. Intotdeauna oftez cand fac bilanturi,cand ma gandesc la ce a fost,cand reconstitui faptele,cand incerc sa-nnod fire de ata care sunt menite sa fie rupte pentru eternitate…Mereu ma gandesc la ceva,mereu sunt eu si greseala de-a exista intr-un an in care toti suntem ma face puternica. Nu  mi-e dor de nimic azi,pentru ca tot ce am nu imi da voie sa visez. Traiesc intr-o realitate care ma sperie uneori. Am dreptul sa fiu lasa, dar nu-mi mai doresc, am dreptul sa scriu poezii,dar n-o fac bine, am dreptul sa spun “te iubesc” dar as rade de mine, am dreptul sa exist in viata ta si sa-ti fur inocenta, dar traiesc cu teama ca nu-s destul de buna pentru asta. Da,cu siguranta n-as putea iubi decat o fiinta perfecta,un suflet pereche,o jumatate,o completare a imaginatiei mele,un vis pierdut si regasit printre foi de hartie,un om c-un zambet de copil….Si mai tarziu ,daca nu in fiecare clipa,am sa ma-ntreb daca sunt demna de El.

La 12.03 ,azi-noapte, m-am gandit la fericire. Mi-am pus o dorinta fara sa-mi dau seama macar. Am inchis ochii si n-am zambit. A fost cumpana intre ani. Nu m-au bucurat artificiile,ci aerul rece de afara care m-a trezit poate mai mult decat mi-as fi dorit. I-am imbratisat pe cei care mi-s dragi (o parte din ei) ,si am multumit in gand unei puteri divine ca mi-a daruit o Clipa alaturi de ei,atunci. As fi putut sa n-o am,sa n-o mai am niciodata. I-am privit ochii verzi si am ametit,fiindca pentru a nu stiu cata oara m-am pierdut intr-un univers numai al meu. Am desenat ,ca orice copil, un gest pe care-mi doresc sa-l am, l-am cautat ani la rand,pentru ca apoi sa-l gasesc fara sa mai am speranta. Sau poate c-am avut-o. Spun asta pentru ca ma gandesc ca fara speranta, Dumnezeu nu m-ar fi adus aici, acum. Nu stiu sa descriu unde ma aflu, dar pot simti locul. Nu stiu sa-mi imaginez fericirea, dar cand ma privesc in oglinda si-mi zambesc stiu ca in teorie e ceea ce simt. Nu stiu sa ma mint dar cand nu ma regasesc , stiu ca , inconstient, am facut-o. Noi oamenii stim atat de putine si totusi le-nvatam pe toate din mers,cum se spune, intr-o singura bataie de inima, printr-o simpla atingere….

Am facut greseala de-a ma abandona in bratele tale,de-a tanji dupa zambetul tau,de a-ti cauta privirea,de a-ti saruta buzele moi.

Nu stiu daca simt cu inima mea, dar azi nu ma intereseaza. La o adica, si inima ta-i buna. Hm. Ba nu. E perfecta.