A trecut saptamana inutil… Asa am simtit-o eu, poate din cauza faptului ca m-am entuziasmat prea tare la inceputul ei, la gandul ca ba va fi frumos de ziua Mariei, ba va veni weekendul, dar a fost un entuziasm de copil care nu stie ce inseamna zilele lucratoare. Asa ca totul s-a petrecut cum nu se poate mai prost, eu ba am lucrat la proiectul personal, ba am mai invatat una,alta, ba am plecat nu stiu unde, ba dupa cadou, ba dupa inel, si uite asa , timpul a trecut, si eu am fost cum nu se poate mai neproductiva. Sunt obosita. E abia miercuri dar parca-i vineri, sau asa mi-as dori,sa plec la Buzau, sa-i vad pe ai mei, sa pap din mancarurile bune ale mamei, sa … fac multe… Dar zilele se aduna greu.. Si mi-am dat seama ca acum am in casa 3 calendare, carora mereu uit sa le rup o fila, cand trece luna…Am doua in dormitor si unul in bucatarie…Intr-o zi ma uitam cand pica 1 mai, pentru ca vreau sa merg la mare, si am descoperit ca ma uit pe luna martie,si e deja aprilie. Timpul trece cu o repeziciune uimitoare totusi, fara sa-mi dau seama, si realizez ca sunt tot mai multe lucruri de facut,ma uit la ceas si vine seara, dar sunt indusa in eroare de faptul ca ora s-a dat inapoi si acum apune soarele in jur de 9. Intr-un fel e bine,ca ma binedispune, dar alteori imi doresc sa fie toamna sau iarna mai repede, sa fie noptile lungi si friguroase, sa fie ploi, liniste, sa ma invelesc cu paturi, sa ma imbrac gros. Eu nici acum nu ma pot imbraca doar in tricou, pentru ca-mi plac prea mult puloverele sau bluzele cu maneca lunga in general. Si decat tricouri, mai bine maieuri, si peste hanorac. Hm,in fine. Am senzatia ca lumea asta innebuneste pe zi ce trece, e prea multa graba peste tot si nu se potriveste deloc cu firea mea inceata.Sunt molcoma,asa am fost de cand ma stiu. Oare ce-o sa fac cu toate lucrurile care trebuiesc finalizate in viteza? Nu pot,pur si simplu nu pot. Se asterne mereu in jurul meu si peste tot aceeasi nepasare care m-a ranit de atatea ori. Am putut trece peste orice aproape, dar nu si peste indiferenta. Oamenii is din cei in ce mai plini de ei,mai superficiali,mai egoisti,mai dornici de a avea totul fara a darui nimic, mai conditionati de ceea ce-i in jur. Si nu-mi place. Stiu ca atunci cand eram mica am intrebat-o pe mama, dupa ce m-a jignit un copil in fata blocului, de ce nu sunt toti oamenii buni. Eu eram foarte naiva,sunt inca si azi.Ma trezesc greu si desi o fac pe dura, ofer circumstante atenuante in extrem de multe cazuri.Mai tarziu,peste ani, mama povestea unor prieteni cum credeam eu atunci ca toti oamenii sunt buni si eram practic in stare de soc sa aflu ca cineva poate face rau.Dar a trecut si asta.Ale inocentei valuri,nu? Inca mi-e greu sa accept lumea asta in care traiesc zi de zi, de-asta mi-am faurit inca de cand eram un copil naiv o lume a mea, in care sunt acceptata, o lume a reginelor, o lume in care sunt fericita,zambesc, o lume plina de fluturi care traiesc etern, nu doar o zi. Pentru ca eu , cu acea minte de copil, credeam ca fluturii sunt nemuritori…Cat de amarnic ma inselam! Chiar aseara am visat sa oamenii erau de fapt fluturi , iar culorile alternau in functie de caracterul respectivului om. Seara,la apusul soarelui, toti mureau, iar eu nu…ii priveam de pe margine,sus,de pe un deal. Nu stiu….

Zilele astea trec ca si cum ar fi ale nimanui, imi doresc mai mult de la ele dar nu pot lua… Oamenii is rai gratuit si iar vorbesc ca un copil si ma plang de neajunsuri… E inutil ce fac, asa ca am sa ma opresc acum aici.

Mentineti visul vostru viu, asa va doresc! Pentru ca el va prinde aripi pe neasteptate, ca fluturele meu frumos plin de culori si plin de stralucire!

p.s. I-am luat Mariei cadou un inel si o pereche de cercelusi din argint, ambii in forma de… fluture.

Fluturele meuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu !