Mai fuge un an grabit si stingher,mai fuge o clipa,o viata,o lume…A fugit timpul…Astazi e o zi cu totul speciala,si nu pentru ca e sfarsitul anului,ci pentru ca e ziua tatalui meu;astazi s-a nascut omul pe care-l iubesc cel mai mult,centrul universului meu,dragostea mea,averea mea.Astazi s-a nascut cel datorita caruia ma pot numi OM. Acum cateva ore am avut curaj,curaj sa-i spun cat de mult il iubesc,si parca timpul s-a oprit pentru noi doi,si parca trecuse o vesnicie(sau poate chiar?).De maine incep o alta viata,intr-o alta lume,si-am sa renunt la cele vechi,si-am sa fiu eu,pentru ca merit totul…Am fost invatata sa cred ca pot avea orice imi doresc,ca pot atinge stelele,ca pot zbura in departari fara sa ma opreasca nimeni,ca pot visa si ca visele mele pot deveni reale.Am fost invatata sa nu ma multumesc cu putin,sa stiu ca pot avea infinit mai mult,chiar daca uneori am uitat asta. M-am transformat fara sa imi dau seama intr-o idealista,intr-o romantica,intr-o visatoare,intr-o anomalie,daca pot spune asa,intr-un om care nu-i de-aici,cum zicea cineva…Cand ma privesc in oglinda am curaj,iar cand ii privesc pe ceilalti,curajul dispare. Mi-a fost si-n continuare imi este atat de frica de viata incat am incetat sa cred in oameni. 31 decembrie…2008…Uneori pierdusem notiunea timpului,si mi-am pierdut busola care ma ducea la cei pe care-i iubesc… Anul asta am pierdut multe in mine,dar poate ca m-am castigat.Nimeni nu stie,nici macar eu,ci doar Bunul Meu Dumnezeu. Am invatat sa accept trecerea orelor chiar daca n-am trait normalitatea lucrurilor.Am invatat sa ma accept fara sa ma acuz,desi nu in totalitate.Am invatat sa (mai) mor ca sa-mi pot reveni. Imi doresc pentru mine ceea ce niciodata altii n-or sa poata avea,fiindca-s o egoista si pot trai cu asta. Imi doresc un an in care sa am CURAJ,in care sa infrunt tot ce-i in jur,in care sa spun ca iubesc fara teama,in care sa fiu mai EU…Cineva m-a ajutat sa inteleg ca nu pretuim nimic din tot ce avem atunci cand suntem tineri,pentru ca avem senzatia ca lumea ne este la picioare,avem impresia ca nimeni nu mai e ca noi,ca suntem nemuritori,sanatosi pe deplin la minte si-n inimi;ceea ce,evident,este fals. Cand esti tanar,poti aparent cuceri o lume.Insa linia care desparte esecul de succes este incredibil de fina si linia care desparte fericirea de nenorocire este firava ca un fir de ata;tot asa-i si viata,pe care,la tinerete,nu o pretuim,nu o   intelegem.Ne  transformam in rebeli si credem ca tot ceea ce facem este de neatins,de nepatruns.Dupa ce trece timpul,si ne transformam,si se asterne linistea cu timiditate,nu mai putem face nimic,nu mai putem construi…Pentru ca anii trec si nu se mai intorc niciodata pentru nimeni.Ce pacat ca nu avem la tinerete intelepciunea si maturitatea de a face lucrurile corect,ce pacat ca prea putin,prea rar ne ascultam INIMA,ce pacat ca ne ghidam dupa instincte care distrug totul in calea lor,ce pacat,Doamne,ce pacat! Acel Cineva mi-a spus ca acum sunt tanara si pot ALEGE,pot alege eu,si daca n-o fac bine,mai tarziu ma vor alege altii si va fi frustrant! Pot intelege ca oamenii nu zboara spre visele lor,dar n-am voie sa inteleg ca nici eu nu pot zbura,ca nici eu nu pot face,ca nici eu n-am curaj! N-am voie sa accept,sa MA accept fara sa-mi dau acel TOT necesar. Unii oameni nu fac sub nici o forma loc himerelor din sufletele lor,iar pacea este aparenta,si confortul mult prea fragil. Am inteles ca pentru mine fericirea este o HIMERA cu care vreau sa-mi hranesc inima,si-am inteles ca trebuie sa alerg dupa aceasta himera care-mi va pune sufletul pe jar. De obicei,cativa ani este bine,este poate perfect. Apoi apar regretele tardive. Apoi apare RAUL care nu te mai lasa sa-ti discerni actiunile.Apare TIMPUL,care iti bate la usa,amintindu-ti de trecut si de ALEGERI;alegeri pe care nu le poti face din nou,pentru ca avem dreptul o singura data,si orice lucru are timpul lui. Existenta noastra este dominata de briza marii,de bataia vantului,arsa de soare,intunecata de noapte,vegheata de Luna si de Stele….Existenta noastra este efemera,asa cum sunt clipele in care pe deplin esti fericit.De ce-as vrea sa traiesc vesnic ,neclintita-n visare,fara sa fac nimic,fara sa-mi cer drepturile?De ce-as vrea sa ma complac? De ce-as vrea sa renunt la propriul EU in favoarea unei vieti mult prea scurte,care trece in viteza si spulbera totu-n calea-i? De ce-as vrea sa imi alimentez anii cu trairea in cotidian,de ce m-as lasa coplesita de obiceiuri? Nu vreau nimic din toate astea.Nu vreau sa mor la batranete,fericita ca am trait 70-80 de ani,cu nepoti si cu rude muulte inconjurandu-ma milos. Nu vreau sa-mi fie mila,nu vreau sa le fie mila! Nu vreau sa ma uit in ochii oamenilor si ei sa vada-n mine doar o femeie trecuta prin viata,o femeie stearsa de intamplari si timp,o femeie goala si neputincioasa! Vreau sa traiesc atata vreme cat imi simt sufletul si trupul tanar,sa nu ma acopere batranetea in cel mai ridicol mod…Stiu,batranetea este un ciclu firesc. Probabil ca cei care au teama in fata acestui ciclu,sunt lasi. Atunci vreau sa fiu lasa!(din punctul asta de vedere). Nu vreau sa treaca peste mine ierni cu ninsori ca-n povesti si eu sa nu le pot descrie cu inima langa persoana pe care-o iubesc,nu vreau SA NU FIM DOI,si impreuna UNUL,nu vreau sa mi-amintesc de ce as fi putut avea mai tarziu,nu vreau sa nu prind aripi,sa nu pot cuprinde o lume cu sufletul meu,nu vreau sa incetez sa visez,nu vreau nimic din ceea ce inseamna obisnuinta….Nu vreau sa-mi treaca verile plimbandu-ma pe malul marii pustiita de viata ,nu vreau sa-mi fure valurile oamenii pe care ii stiu ai mei,nu vreau sa vina primavara si sa nu simt ca renasc,nu vreau sa nu mi se ofere ghiocei si martisoare,nu vreau sa nu ma pot bucura de natura,toate astea nu le pot dori,pentru ca nu fac parte din constructia sufletului meu! Si nu vreau sa fiu o Toamna vesteda si moarta,care se plimba pe strada-n bataia vantului ,ca o fantoma patrunsa de ploaia rece,si nu vreau sa ma simt a nimanui atunci cand pun seara capul pe perna;si nu vreau sa ma invelesc singura,desi stiu ca cineva imi e aproape! Nu vreau sa fiu doar trup,fiindca el se descompune si se alege praful! 

Vreau sa impart tot al meu,fara teama,si fara regrete,cu cineva dupa chipul si asemanarea mea,dupa suflarea mea… VREAU! Si atunci deja ma voi simti LIBERA,asa cum de obicei oamenii nu se simt niciodata in compania celuilalt. (daca intelegeti ce vreau sa spun)

Va doresc sa vreti,sa fiti,sa luati trenul care trebuie,in directia potrivita,va doresc sa nu pierdeti cele mai frumoase momente din viata din lasitate sau/si comoditate,sa aveti curaj,sa cuceriti lumi,sa va copleseasca maretia iubirii adevarate si pure,care exista pentru fiecare dintre noi,sa va plimbati in orice anotimp prin parc,de mana,cu persoana draga inimii voastre,sa povestiti cu iubirea vietii voastre si sa aveti impresia ca nu mai e timp,ca lumea asta e prea mica pentru a putea cuprinde tot ceea ce aveti de daruit si de spus,sa va contopiti intr-o singura persoana,acea persoana fara de care viata voastra ar fi incompleta,acea persoana fara de care n-ati trai decat pe jumatate…Va doresc sa va regasiti doar intr-un singur suflet,intr-o singura inima datatoare de viata,intr-un singur gand,cel al celuilalt,intr-un singur indemn,intr-un singur sarut,intr-o singura imbratisare,intr-o singura soapta si adiere de vant,intr-o singura MARE,intr-un singur MUNTE,intr-un singur film,pat,dormitor,apartament,intr-o singura ceasca de cafea si intr-o singura scrumiera,intr-o singura camasa,intr-o singura iubire si viata! Va doresc tot ceea ce merita un om care crede cu adevarat: SA AVETI UN SUFLET si sa CUPRINDETI ZAREA!

Un An Nou Fericit! La multi ani 2009! Multumesc,Doamne! Multumesc!Multumesc ca sunt OM!

                                         Draga Mos Craciun (cu barba sau fara),

Nu stiu cat de cuminte am fost anul asta,si sincer,nu prea mai conteaza,oricum suntem cam pe ultima suta de metri,si ar fi bine sa preferi fetitele obraznice. Eu n-am sa te aburesc,asa cum o fac probabil alti copii,eu n-am sa-ti fac promisiuni cum ca de la anul o sa fie altfel, dar am sa-ti vand totusi un pont,ca sa nu faci cadouri celor care nu merita: nu prea mai exista copii cuminti,ci doar emancipati,cu pretentii. Copiii din ziua de azi nu se mai prea dau in vant dupa dulciuri,portocale,banane si alte bla bla bla-uri. Baieteii nu mai vor masinute de plastic,ci masini adevarate,sau de-alea cu telecomanda si alte dracovenii. Altii prefera jocurile pe calculator (si sa admitem,tot mai multi copii au acasa un computer),roboti sofisticati care se transforma-n avioane sau masinarii distrugatoare (nu ma pricep chiar atat de bine la lucrurile astea,nu ma certa,rogu-te). Iar fetitele nu mai sunt impresionate de vesnica papusa Barbie imbracata in roz,cu par blond,sarmos si ochi albastri. Ele vor de-acum rujuri,diverse cosmeticale,bijuterii,haine de firma si/sau telefoanele mobile smechere. Si mai dureros este ca nu mai pun mare pret pe traditionalul bradut (aici vorbesc si despre fetite,si despre baietei). Prefera sa mearga in oras cu mama/tata ,sa-si achizitioneze ce le place. Pentru ce atata tevatura cu aceste cadouri care se pun sub brad? Pentru ce atata suspans cand totul se poate desfasura atat de simplu si de concret?  Tu chiar ai impresia,Mosule,ca mai cred inca in tine acesti copii? Esti doar un simbol,in asta te-au transformat. Stiu,iti faci cruce si-ti spui ca lumea s-a intors cu susu-n jos. N-ai ce face,vremurile nu ne iarta. Iti este greu sa accepti toate aceste schimbari,insa,asa cum spunea un cantec,tu esti darnic si esti bun.(nu-mi da coate ca te flatez si eu oleaca).

Imi place sa cred ca sunt o exceptie. Imi place sa cred ca tu esti acolo unde inima mea iti poate patrunde tainele gandurilor. Cateodata imi imaginez ca esti trist, dar vreau sa stii ca tu vei trai intotdeauna in sufletele copiilor ca mine. Si acum, ca am facut introducerea, sa trecem la subiect,nu?

Ce imi doresc eu de la tine….Buuun. Pai vreau sa vorbesti cu Doamne-Doamne al meu,sa-mi dea pentru anii ce vor avea sa vina intelepciune,curaj sa fac lucrurile pe care mi le doresc,curaj sa-mi implinesc visele; vreau sa-L rogi sa aibe grija de toti cei pe care-i iubesc,de toti,fara nici o exceptie. Cu alte cuvinte,tu trebuie sa ai o discutie cu Doamne-Doamne. Stiu ca o sa te descurci,am incredere in tine. Vreau sa te mai rog sa-mi lasi sub bradut o bagheta magica imaginara, cu care sa-mi inchipui ca pot schimba soarta copiilor saraci,tristi,abandonati,cu neajunsuri,soarta batranilor neajutorati,care ingheata de frig pe strazi,iarna. Am multe in suflet,Mosul meu drag, dar o sa se faca lumina…Acea lumina pe care ne-o dau Sarbatorile. Se apropie sfarsitul unui alt an,mai sunt 8 zile…pardon,9. M-a luat valul acestor momente. Eu traiesc,Mosule,pentru acele momente perfecte care imi aduc fericire,acea fericire pe care oamenii o gasesc tot mai greu…

Iti las gandurile mele bune pentru un nou an in care sa strangi forta pentru a indeplini in continuare visele acestor copii nastrusnici,care parca sunt maturizati prea repede de lumea asta care alearga intr-o goana nebuna,iti las credinta mea in lucruri ce par imposibile,si-ti las un pupic pe obrajori, care sa te-ncalzeasca in iernile reci si friguroase de la Polul Nord.  Si vreau sa te rog,in numele tuturor copiilor care poate inca nu stiu ce-nseamna caldura unei familii, sa le oferi asta, sa le faci copilaria o etapa de neuitat. Daca ai sa ajungi la mine prea tarziu,am sa te primesc oricum,stiu ca multi copii te asteapta si incerc sa fiu intelegatoare,de dragul tau.

p.s. Mi-ar placea totusi,pe langa toate astea (sper sa nu consideri ca intrec masura),daca mi-ai mai lasa sub bradutul mic si luminat,un obiect personalizat care sa-mi aminteasca mereu de tine( pana anul urmator,cand il reinnoim-sa nu exageram,nu?).

p.s.2 Daca intampini dificultati in realizarea dorintelor mele,am sa inteleg ca randul meu a cam trecut si-o sa cedez locul altor copii,care ti-au scris mai frumos. (vezi ca daca-mi spui ca scriu urat, asta e ultima scrisoare,sa fie clar! Devin morocanoasa imediat.)

p.s.3 Mosule,stii franceza? Je t-aimeeeeeeeeeeeeeee !

p.s.4 Bine ca mi-am amintit. Am o dedicatie foarte speciala pentru tine. Enjoy!

Nu stiu ce fel de inima mai am.Nu stiu daca acum,printre lacrimi,spun adevarul,sau realitatea lumii,asa cum o vad eu.M-a curprins o tristete teribila; o durere ingrozitoare mi-a invadat sufletul dintr-o data,parca vrand sa mi-l goleasca de tot,si definitiv,iar eu nu ma impotrivesc,ci o las. Nu stiu daca mai sunt prea multe de luat din mine. Azi mi-am dat seama ca ma doare mai mult ca oricand indiferenta celorlalti,si haosul asta in care traiesc in fiecare zi. Azi ceva parca mi-a pustiit ,dintr-o data,intr-o suflare,fiecare coltisor al sufletului,pe care candva il simteam cald.Azi ma plimb ca o himera prin casa asta mare si rece…Sunt singura,si mereu am fost. Parca nimic nu mai vrea sa se apropie de mine,sau invers,parca eu nu imi mai apropii inima de nimic…Totu-n jur se preface-n nepasare. Durerea care ma sufoca imi arde pieptul,in speranta ca poate-am sa mai simt ceva,dar nu stiu ce se intampla cu mine,nici macar nu mai visez.Oamenii care n-au vise,nu au nimic. Si azi m-am golit de vise…Am acceptat ca totul moare,ca oamenii se indeparteaza,ca unii nu se uita niciodata in urma,ca nu pot avea totul,ca sunt uneori la fel de rece ca pietrele iarna,ascunse sub stratul de zapada,am acceptat ca uneori,cand iubim,nu stim sa o si aratam,dar cum pot sa accept ca tu nu te-ai oprit sa ma privesti? Nu mai exista statornicie.Oamenii se lasa prinsi in valtori necunoscute,care le fura mai intai sufletul,si-apoi trupul.Nu stiu de ce am senzatia ca de fiecare data cand simt ca ma ratacesc,tu esti tot mai departe de mine…Mi-as dori sa nu ma fi nascut niciodata cu acel ceva care-i determina pe oameni sa le fie teama de mine si de tot ce sunt. Mi-as dori uneori sa nu ma simt atat de JUCATA de-un destin pe care nu-l pot controla sub nici o forma,mi-ar placea sa adorm si sa ma trezesc mai plina de viata si de Dumnezeu,as vrea sa iau forma unei pasari rapitoare si sa zbor departe,tot mai departe,si sa nu ma opresc decat atunci cand simt ca urmeaza sa mor….La ce-mi mai foloseste statornicia intr-o  lume care goneste, intr-o lume absurda care preface oamenii in papusi ? Cand sa-ti spun ca mi-e dor, daca tu refuzi sa-ti intersectezi privirea cu a mea? Stii tu…sa gonim de nebuni,sa ne devoram,sa nu ne alegem cu nimic si sa mai vrem…Sau poate nu stii? Nu stii,nu (mai) stii. Ai incetat sa ma cunosti atunci cand eu am transformat zidul in perne de puf…Ai incetat sa ma mai vrei pentru ceea ce sunt,ci pentru ceea ce fac. Imi gestionezi actiunile de parca am fi asociati la vreo firma… Nici nu stiu cand s-a ajuns aici,dar iti spun inca de pe acum ca ai in fata demisia mea,cu tot ce presupune asta. Daca-n ochii tai nu mai sunt o fiinta vie,ci doar un partener cu care faci afaceri,atunci mai bine lasa…

Ar trebui sa-ti reprosez multe. Ar trebui sa stii ca mi-am hranit prea multa vreme sufletul cu iluzii care s-au destramat rand pe rand,de fiecare data cand ai aruncat masca…sau mastile. Sufletul meu e ranit si nu mai e loc pentru nimeni. Ai luat fiecare bucatica din el,de parca ti s-ar fi cuvenit,si asa am ajuns astazi sa-mi dau seama ca-s doar un corp care trebuie sa paseasca de fiecare data pe pamant,care trebuie sa ramana aici,fiindca-i condamnat; ori tu crezi ca poate zbura el fara sufletul care-l insotea? Mi-ai distrus de fiecare data asteptarile. Dar mi-e si inima condamnata…condamnata sa fie alaturi de a ta,chiar daca asta ma va duce pe mine la pierzanie. Sa nu crezi ca-mi pasa. Sau ca am regrete pe tema asta.As fi nebuna sa-mi fi dorit inima in piept,cand am gasit atatea motive sa zambesc atunci cand mi-ai furat-o… Am concluzionat ca nu-ti plac sentimentalismele,de orice natura ar fi ele si indiferent de momentul la care apar. Ei bine,domnule,pierzi din vedere faptul ca alergam in acelasi cerc. M-am mai calmat. Cateodata mai si rad printre suspine.

Dar nu te iert. Ma intrebi cum de pot sa te iubesc asa totusi? Aminteste-ti,n-am inima ACASA.Iti pare de ajuns? Nu faci decat sa-mi confirmi ca ti-e sete de mine… Dar oare cand imi va da drumul gura ta? Toate raspunsurile mele se rasfrang printr-un DA care alimenteaza intrebarile tale…Si nu mai poti fi liber,nu mai poti! Te condamn? Nuu! Tu ai ales – bucura-te!

Da-mi din timpul tau firav,timp mie.Da-mi tot ce-mi apartine fara sa te temi.Da-mi din candoarea clipelor un minut pe care sa ma rogi sa nu-l impart cu nimeni,da-mi amintirea copilariei si din destinul parintilor ,da-mi un semn. Da-mi visul unei nopti de iarna,in care ma plimb infasurata-n alb peste tot in juru-ti,da-mi tot ce ai (dar asigura-te ca iti mai ramane totusi un firicel,pe care-l stii doar tu),da-mi puterea de-a imita actorii cei mai reusiti ai vietii,fara sa fiu aplaudata insa la final,da-mi ocazia sa-ti spun din degete ca alerg zilnic dupa cele mai mici fapturi,dupa ganganii,dupa fluturi,dupa gargarite…

Aseara am pictat din nou si mi-am dat seama ca,inevitabil,m-am intors in timpul celei mai frumoase perioade din viata mea,asta daca nu cumva am fost toata aceasta vreme deja acolo,asteptandu-te pe tine.Pictez nori de-un albastru intens si-un soare rosu,care-mi arde ochii,un copac al meu,bogat in frunze si ramurele,iar in departare se vede iarba,asa cum e ea primavara,si mai se zaresc casuta cu perdele viu colorate,si hornul,din care iese fum;ce paradox,nu? Afara-i primavara da-n casa-i o iarna cumplita. Sau poate-i doar felul meu de-a arata ca undeva acolo,traiesc,cateodata ard,si cateodata inghet. Dincolo de toate acestea,e luna,paralel asezata fata de soare,si ea-i inconjurata de doua stelute de culoarea aceluiasi cer; iar pe acoperisul casei am desenat flori,din creion,si-apoi am inceput sa le pictez,ca sa le dau viata. Inca n-am descoperit ce culoare va avea fundalul acestei povesti,dar mi-ar placea sa gasesc o nuanta asemanatoare cu a ochilor tai. Ce culoare au ochii tai cand zambesti? Am desenat raze de soare de culoarea spicului de grau,poate a-mi aminti de perioada-n care eram la bunici,si o alergam pe Maria prin lanuri…Era un cer atat de alb,atat de plin,si-un aer curat,si-o apa limpede,si rece…

Mi-am facut pasaport ca sa fiu sigura c-am sa ajung intr-o zi la tine, ca sa-mi plimb inima in fiecare loc in care te duci, sa adun scoici si melcisori in celalalt capat al zarii,sa-mi alint talpile-n valurile unei mari pe care-o cunoastem numai noi,sa te duc acolo unde numai vantul se poate juca-n parul tau,si-acolo unde soarele meu se poate juca cu luna…Mi-am facut pasaport ca sa plec intr-acolo unde nu pot fi gasita decat de sufletul tau,sa fiu jumatate de cer,sa fii jumatate din pamant,sa ne-ntalnim in aer,sa ne mangaie dragostea,sa ne sarute vantul…

Mi-am facut pasaport pentru suflet,ca s-ajung la capatul lumii…capatul lumii TALE ; s-ating linia orizontului,si sa mor printre spinii trandafirilor sufletului tau.

I fall asleep inside of you…

Am senzatia c-ai ferecat toate usile,ai inchis geamurile,chiar si pe cele din pivnita,dar mai ales pe cele din sufletul tau.Am crezut ca ma apropii de tine,dar parca fiecare zi ma indeparteaza;ma privesc clipele,se uita la mine mirat,isi ridica spranceana,dau din umeri,si-apoi parca-mi mai fura cate-o bucatica din tine.Oare de ce se-ntampla asta? Ma plimb ca o himera cu pasi usori pe strada aglomerata,plina de oameni,si ma-ntreb daca exist cu adevarat sau daca nu cumva eu sunt cea reala iar ei iluziile mele,ei,oamenii…Te-am cautat de multe ori,chiar si-atunci cand te-am simtit aproape,pentru a ma asigura ca nu traiesc in vis.Te-am gasit,eram fericita,dar cand m-am trezit,eram singura. Am crezut ca ne-am apropiat.Am crezut in absurdul gand care-mi spunea ca eu insemn totul,ca eu sunt lumea,ca restu-i naucire. Cum sa ajung la inima ta,daca de fiecare data cand m-apropii mai tare,tu fugi?Cum sa ajung la inima ta,daca traiesc cu teama ca nu vrei sa parcurg traseul? Cum as putea sa-nving meschinariile prezentului cand simt ca te indepartezi?

Melodia de mai jos…e pentru tine.Pentru ca te iubesc.Pentru ca te simt.Pentru ca iti simt si inima,chiar daca acum nu-i aici,cu mine,s-o tin in palme.