Archive for ◊ March, 2009 ◊

05 Mar 2009 Zborul
 |  Category: Din mine  |  Tags: , ,  | One Comment

Se spune ca iubirea iti da aripi. Se spune ca iubirea nu ingradeste,ba din contra,iti largeste orizonturile. Daca luam totul mot-a-mot, ar trebui sa vorbim despre libertatea in dragoste intr-un mod generalist, sau mai degraba as fi tentata sa intreb daca exista cu-adevarat Libertate (cu tot ce presupune ea) in iubire. Evident, pana si notiunea de libertate este la un moment dat perimata. Ca de obicei, din nou , felul in care vad lucrurile, ma situeaza la extreme, sau,altfel spus, pun accentul pe cele doua taisuri. Cand iubesti, iti doresti sa faci totul cu celalalt? Cand iubesti vine un moment in care iti doresti sa fii singur? Sa te simti liber? Sa fii doar cu baietii sau fetele?  Ar fi absurd sa consider ca cei doi ar trebui sa stea legati unul de celalat zi de zi, clipa de clipa…la fel de absurda mi se pare si libertatea care la un moment dat se confunda cu activitatile de unul singur.Cred ca atunci cand iubesti, iti doresti sa fii cu celalalt, sa petreci momente cu celalalt. Asta inseamna ca iti este curmat zborul? Niciodata! Poate ca Zborul nostru este diferit, poate ca am dat prea mult si-am cerut prea putin, aproape de nimic. Trebuie sa accept ca asemanarile pot fi la un moment dat ”dubioase”, dar nu trebuie sa traiesc facand compromisuri pe care nu le consider necesare. Unii oameni considera despartirea sau absenta partenerului la un moment, absenta fizica – o binecuvantare. De fapt, nu partenerul ne ingradeste, noi punem bariere. Noi cladim principii intr-o relatie si-apoi le demontam prin afirmatii pe care le simtim doar o clipa. Noi ne subestimam partenerul, noi etichetam doar pentru a ne amagi sau pentru a ne fi bine. Noi injosim viata in doi prin actiuni pe care mai apoi le regretam. Suntem cei care arunca vina pe celalalt pentru ceva ce nici nu s-a intamplat. Suntem cei care considera ca totul li se cuvine, fara sa fi facut nimic pentru asta. Noi ne cerem drepturile si ne uitam obligatiile,doar noi!

”Plecam” intr-o relatie cu aripi albe si c-un zbor inalt. Pe masura ce trece timpul, ne apropiem tot mai mult de sol, iar aripile isi pierd stralucirea, pentru ca la un moment dat, sa nu le mai avem deloc. Ne trezim ca s-au rupt sau pur si simplu nu mai ”functioneaza”. Ne uitam in ochii celuilalt si ne spunem :” el e vinovat!”, ”el a facut din mine asta”, ”din cauza lui nu ma mai simt liber”, ”ce fericit eram inainte!”… Privim si uitam ca singuri ne-am semnat sentinta. Ne privim partenerul si uitam sa vedem ceea ce ne-a facut de fapt sa ne indragostim,si mai apoi sa iubim, fiindca suntem prea ocupati de propria persoana; suntem prea egoisti, prea mandri, prea goi, prea plini de noi…. Ne grabim sa judecam,dar nu si sa cautam cauze. Ne grabim sa ne despartim, fara sa cautam solutii pentru a ne impaca. Ne grabim sa uram, cand ne-a ramas atata timp pentru iubire… Ne grabim sa ne transformam in calai, cand asa de simplu ar fi sa-l absolvim pe celalalt de vina… Ne grabim sa le facem pe toate, sa gonim,  si-n final, cand ne trece euforia, ne intindem pe pat si-ncercam sa refacem franturi dintr-o viata/relatie pe care-o descoperim ca fiind fericita. Ne descoperim prea tarziu, cand ramanem singuri si-am face lucruri care nu ni se mai permit. Realizam c-am avut CEVA cand deja nu mai putem ajunge departarea in care l-am aruncat pe celalalt… Ne grabim ca s-AVEM TIMP pentru toate (asa cum spunea Paler), sa ne intalnim singuri, tristi si indiferenti, sa ne-asezam pe-o banca, sa-i privim pe cei doi care trec prin fata noastra tinandu-se de mana si zambindu-si,spunandu-ne c-am fost si noi candva acolo…  Si c-am pierdut acel tren, nestiind daca vreodata se va mai opri in gara sufletului nostru…

Vrem sa zburam, si-apoi sa fim statornici… Vrem sa fim liberi, si-apoi sa ne petrecem timpul doar in casa, sau doar prin parc, sau doar…oriunde ….si doar cu celalalt… Vrem sa fim intelesi si uitam sa ne judecam faptele cu masura judecatii pe care-am aplicat-o in cazul celuilalt… Vrem sa fim fericiti, dar uitam sa fim Oameni…

Si ZBURAM, dar in final uitam de ce-am facut-o…

-dedicatia mea pentru cei care se iubesc – cu tot cu zboruri (frante).