A mai trecut o toamna. Si-o primavara.Ce ironie…prima melodie pe care-am auzit-o la radio,cand am deschis laptopul, este in asentimentul meu(frumoasa,trista,sincera).O s-o ascultati la sfarsit.Da,stiu ca n-am mai scris demult, am simtit nevoia, dar n-am mai reusit sa leg cuvintele. Nu stiu de ce-am tinut mortis sa ma fac atat de nefericita, eu stiu ca pot fi si altfel, stiu ca-mi poate fi bine,o stiu! O simpla iesire la cafea nu inseamna nimic bun,neaparat,asa cum ar putea crede unii (mi-am amintit de niste invitatii fara sare si piper), poti sa schimbi decorul,dar nu si starea de spirit. Poti sa schimbi totul in juru-ti,daca nu incepi cu tine(evident, la capitoul teorie am stat intotdeauna bine – daca jumatate din lucrurile pe care le zic aici,le si fac, sunt pe drumul cel bun). In general avem darul de a zice multe si de-a face putine (si nu,n-o spun ca pe o consolare pentru mine).
Eu sunt aceeasi. Nu imi place caldura,ma sufoca.Mi-e foarte dor de ai mei si de Maria, pe care in ultima vreme am vazut-o tot mai rar,si cu siguranta asta o sa se schimbe. Am multe ganduri care alearga nebune prin mintea mea, sunt si trista si nu stiu cand o sa se opreasca asta. Dar am speranta,credinta si tineretea (de ce nu?). Da,mama, am o singura viata,stiu! Te iubesc,mama! Multumesc! Stiu ca vrei sa fiu fericita si sa nu sufar. Stiu ca pentru mine ai face totul. Stiu,mama,stiu!(mi-e dor de tine si de blandetea ta,acum, tot trecand niste ani,cunoscand niste oameni, am realizat cu-adevarat ce fel de persoana esti). Am sa ridic capul de jos si n-am sa-mi dau voie sa cad iarasi. Refuz sa ma mai pierd, sa-mi fac zilele o povara, sa nu fiu eu, sa nu fiu demna! Mi-amintesc o vorba pe care mi-a spus-o Maria demult, acum cativa ani, referitor la o veche relatie de-a ei :”Mai bine un sfarsit de groaza,decat o groaza fara sfarsit!” ;da, asa e! Dar asa suntem noi,oamenii,ne lungim suferinta fara sa ne dam seama,ne complacem in trairea unor ani inutili,nefolositori, si-apoi am da orice sa-i recuperam.
Nu ma bucura starea mea, dar poate ca asa este,poate ca sunt vinovata. Poate ca n-am fost destul de puternica sa spun ”nu” atunci cand a trebuit,m-am lasat condusa de inima,de sentimente.(o fi valabil mai mult in cazul femeilor decat al barbatilor? Ma indoiesc). Ma dezgusta barbatii care nu gasesc o alta modalitate de a-i spune unei femei ceva decat injosind-o,cand sunt atatea cai. Urasc in general oamenii care se folosesc de puterea sentimentelor.
Cred ca atunci cand iubim, trebuie sa ne simtim sufletul liber, chiar daca el este legat strans de al altcuiva. Daca ne simtim incorsetati, e orice,mai putin iubire.Ma uit in urma si nu mai gasesc sensul multor lucruri pe care le-am facut in trecut. Am fost asa de copil…Macar de-am invata din toate asa cum se cuvine! Cateodata , cand sunt implicata intr-o poveste, ma gandesc unde imi este EU-ul. Daca il pierd, ar trebui sa parasesc povestea si sa caut o alta,care sa ma lase sa fiu eu, naturala si simpla. Am nevoie de mine ca sa avansez, de propriul meu EU. (Slava Cerului ca-L simt pe Dumnezeu alaturi!)
Asta este. Doar asta este. Pentru acum.