Imi dau o mie de sanse si tot eu sunt cea care si le ia, ascult de multe ori de tine, insa de cele mai multe ori tot la mine ma intorc, privesc oamenii de pe strada,pe care nu-i cunosc, fix in ochi. Ma uit sus, pe cer, si cand nu-l vad albastru, stramb din nas. Apoi privesc drept inainte,uneori ma uit si dupa masini, stau la semafor, nu ma rutinizez, pentru ca ma confrunt cu mine si cu personalitatile mele (??? ) , apoi cobor la metrou si ma intorc acasa, de la serviciu. Sunt rosie, si alba, albastra si uneori – rareori – gri, indiferenta si rece, alteori neagra,neagra de furie, dar de cele mai multe ori sunt Eu, o combinatie de culori (imi place sa cred ca potrivita), un soi de vin tare si vechi, de la care te doare capul – sau nu – totul depinde de felul in care alegi sa-l bei ; sau de cantitate. Whatever.
Am cunoscut oameni si am ales – DIN NOU – si am avut momentele mele in care am fost stinghera, in care am plans fara lacrimi, in care am cerut totul si-apoi am spus ca nu mai am nevoie. Am ales rar, si cate o ‘bucata’ – asta ma defineste. Am avut doruri si am rabdat. M-am bucurat si cand nu meritam, m-am ridicat si cand trebuia sa mai fi ramas o vreme, am fost rea cand puteam alege contrariul, am tacut de ataaaatea ori – si mi-as fi dorit sa pot articula cuvinte. Am pus PUNCT – situatiilor de care nu mai aveam nevoie, carora nu le mai vedeam rostul, si relatiilor cu oameni care n-ar fi putut fi langa mine cu tot sufletul lor. Am ales sa traiesc judecand lucrurile care se intampla in juru-mi, dar fara voia mea,lucruri care amintesc ca nu asa am fost educata, ca nu asa am vrut, ca se poate altfel, ca .
Dar azi, aceasta-i fericirea. Fericirea-i locul in care sunt. Iubirea cea mare e inauntrul meu, independenta de atasamente. Iubirea cea mare e aici si acum . E peste tot in mine si in afara mea . Este acolo unde nu mai exista limite,margini, rataciri, suflete goale, cuvinte care nu rostesc.
Azi sunt hotarata sa daruiesc – fara “dar”-uri , sa soptesc, sa admit ca gresesc .
Cobor din nou la metrou. A fost o zi friguroasa , si m-am imbracat cam subtire. Fac retrospectiva celor intamplate la job,vorbesc cu o colega, dar gandul imi fuge departe spre casa,unde e cald . Si e locul meu, al nostru, si asta e o senzatie aparte. Nu spun multe, dar gandurile imi alearga prin minte ca la o competitie.

Sunt libera, da, sunt atat de libera!!!
Si am o dedicatie…E weekend si in sfarsit, sunt acasa . Nicaieri nu e mai bine ca aici.

Picura dragoste in mine… Lasa-ma sa te simt alb si cald,lasa-ma sa-mi amintesc de fiecare data ca te-am gasit intr-un ocean de alge , si cand te-am intalnit erai singur si…si tu m-ai ales. Da, tu m-ai ales,si eu am spus “da!”, pentru ca daca nu vroiam atunci,nu se mai putea niciodata.
Lasa-ma! Si ce daca ploua pe pleoapele mele, si ce daca bate vantu-n ochii tai care zambesc tomnatec, si ce daca-n noi doi ninge cu fluturi care zboara bezmetic , incrucisandu-si drumurile? Si ce daca, raspunde-mi,si ce daca?
Si cand a inceput sa-mi pese? Ah…Niciodata.
Picura flori de tei, ca sa-ti miros absenta pierduta pe buzele mele . Amorteste-mi strigatul cu saruturi multe, inainte sa ni le fure vantul, sufoca-ma cu degetele-ti delicate si fa-ma sa strig fara sa m-auda nimeni insa. Iubeste-ma,iubeste-ma!
Picura-n ochii mei departari rosiatice care sa se amestece cu frunzele de toamna, sa se-nsire pe asfalt, sa-mi adune toate lacrimile , si toate zambetele, sa se amestece toate, si-apoi sa dispara… Mi-a fost prea dor, si inca-mi e! Mi-e dor de dorul soaptelor tale, de atingerea ireala a mainilor tale, care-mi acopera pielea de pe spate,desenand contururi fine in forma de inima. Mi-e dor de forma lucrurilor care-ti apartin, chiar daca eu le am pe toate. Traiesc ca sa-ti fur toate clipele, ca sa te videz de sentimente, ca sa-ti sec toate apele adanci care curg atat de frumos si de calm inauntru,ca sa-ti abandonezi toate simturile in palmele mele, sa obosesti si sa renunti, sa mi te dai cu totul, pana la ultima bula de aer.

Imi infig mana in gatul tau,si-ti soptesc demiurgic un “nu te teme” scurt, dandu-ti senzatia ca te-am creat si ca nici macar nu mi-a trebuit mult, desi numai eu stiu ca a durat o eternitate. Mi-a luat o fascinanta si nesfarsita clipa sa mi te imaginez in toate ipostazele, sa te disec dincolo de invelisurile transparente care nu spun nimic, sa ma invelesc cu rasul tau caruia as vrea sa-i aud ecoul.
Mi-am dorit sa te fac sa plangi, dar nicidecum dintr-o pornire sadica, ci ca sa te aduc aproape de simturile mele care uneori se comporta de parc-ar fi agatate pe-un gard de lemn,plin de cuie ruginite si straine. Mi-am dorit sa nu mai poti, mi-am dorit sa te doara, pentru ca numai durerea ta mi-aminteste ca-s totusi vie. Sunt egoista, da. Insa..stii, fiecare minut imi arata felul in care reusesc sa m-abandonez pentru tine. Poate ca-s rea, si cruda. Poate ca-s doar un cliseu al omului obisnuit si simplu, care-si citeste dimineata nestingherit de aglomeratie ziarul , pe scaun, in metrou. Poate… Da, poate.

Picura … Pana se scurge tot, de tot… Ca sa ne pierdem amandoi. Tu pentru mine, si eu… Si eu intotdeauna pentru tine. Numai pentru tine.