Fulgi mari,mari,mari…din nou! Casele sunt albe, la fel si pasii mei, care parcurg drumuri diferite in fiecare zi, si totusi atat de cunoscute. Azi cand am iesit din cladirea in care lucrez ningea ca in povesti. Nu s-a oprit nici acum si-mi place,oarecum,desi e martie. Ma gandesc la Mucenici , am o dilema (sa fac,sa nu fac?!) ; daca imi ies ca cei de anul trecut , mai bine ma las de sportul asta .
Saptamana asta am numarat intr-un alt stil,necunoscut mie pana acum ; luni – ufff, ce mult mai e pana sambata, ce zi urata, luni, cand nimeni n-are chef, luni, am intarziat fix 13 minute la job ; marti – sunt asa de obosita, am avut o noapte lunga,in care n-am reusit sa dorm prea bine, poate pentru ca nu esti tu aici ; miercuri – devin mai optimista, e deja mijlocul saptamanii, de-ai sti tu ce dor imi e, copil nebun! ; joi – hai ca mai e putin, tu esti bine, dar e cam posaca atmosfera – eu cu cine ma mai cert? Mi-e tare dor de moaca ta , alintatule! ; vineri – azi,azi,azi – maine vii acasa, acasa la mine,acasa la tine,acasa la noi doi, baby, si te astept nerabdatoare, fiindca avem atat de multe sa ne daruim! Vineri – am sporovait cu colegele mele, ne-am cam enervat – oare de ce trebuie sa lucram si azi? – totusi luni am stabilit o iesire la un Mc , o sa fie tare fain sa barfim .

A fost o saptamana in care am asteptat , si desi am facut lucruri concrete, nu e la fel. Si tu o stii prea bine. Numai cand suntem amandoi ne gasim linistea. Poate tocmai de-asta asociez fulgii de zapada de azi cu linistea pe care mi-o oferi tu, cu sufletul tau frumos si alb.
Te astept acasa, baby, te astept sa vii !