De multe ori ne promitem lucruri – ne promitem ca nu vom mai esua,ca vom fi mai buni,ca nu vom mai repeta greseli,ca vom invata din ele,ca nu vom mai rani,ca vom iubi mai mult,ca vom minti mai putin,ca vom fi mai recunoscatori celorlati,ca vom face alegeri mai bune,ca nu vom mai avea regrete,ca ne vom crea alte perspective,ca vom lasa trecutul in urma,ca le vom spune mai des celorlalti cat de mult ii iubim.
Dar ne intalnim cu noi insine intr-o situatie promisa,si uitam.
As vrea sa invat mai mult despre iubire si implicit despre oameni. As vrea sa fiu inteleasa. As vrea ca oamenii sa creada mai mult. Dar nu intotdeauna se intampla asa.
Eu promit sa nu renunt la tot ceea ce am devenit astazi,fortata de imprejurari,de circumstante,de oameni,eu promit sa te tin mereu aproape pe tine,cel care meriti asta, eu promit sa nu-mi schimb optica, chiar de-ar fi sa ma aleg cu singuratate.

Azi…azi mai e putin si vom fi noi doi in alta parte..dar tot noi doi,si tot asa…fericiti ca acum. Citisem undeva un citat care se referea la faptul ca noi oamenii nu credem in lucruri magice, si atunci cand ni se intampla,nu realizam ce sunt/cum sa le definim/cum sa ne bucuram de ele. Cred ca am facut-o si eu la un moment dat. Poate ca inca mai am reminiscente. E greu sa te obisnuiesti cu atat de mult bine -poate suna ironic dar asa este. Asa e viata,plina de cinism. Uneori ni se dau lucruri atunci cand nu mai avem nevoie de ele ,pentru ca am renuntat, alteori cand ni se ofera, le luam din orgoliu , avand senzatia ca ne apartin in totalitate,ca am luptat pentru ele candva,ca drept dovada e absolut necesar sa le avem,chiar si in al 12-lea ceas.
Am renuntat demult la a-mi umple asa zisele goluri din viata. Am renuntat sa caut petece cu care sa refac ceea ce era gaurit. Am mers doar in fata. Si au aparut lucruri,oameni care fara sa stie,m-au ajuta. Nici eu nu le-am spus-o vreodata,si nici n-o voi face. N-o voi face pentru ca nu vor intelege.
De multe ori mi-au trecut prin minte diferite metode prin care as putea invinge in anumite situatii in care ma aflam, ma gandeam cum sa fac sa schimb ceea ce sunt pentru o perioada, dar pe masura ce incercam s-o fac,realizam ca nu pot.
Fiindca eu nu sunt asa, eu m-am construit in ani durerosi in care ma simteam singura,mica,stinghera,ani in care m-am mintit, ani in care am cazut,m-am pierdut,pentru a ma castiga mai tarziu. Nu m-am prefacut, desi multi oameni m-au considerat o falsa ,si nu m-am ”mulat”,desi ar fi fost cel mai usor. Ca atare n-o s-o fac nici azi.
Eu sunt ceea ce vad azi in oglinda, sunt intreaga langa omul pe care l-am cunoscut intr-o zi de sfarsit de vara in care ma pierdusem printre atatea vise goale… Eu sunt suma faptelor parintilor mei,sunt truda lor, sunt zilele in care ei incercau sa-mi bage mintile-n cap, sunt suma noptilor pe care sora-mea si le pierdea pentru a ma face sa gandesc pozitiv… Sunt. Frustrant e gandul,sentimentul ca eu n-am s-o pot sprijini niciodata asa cum a facut-o ea. Probabil ca nu sta in puterea mea. Probabil ca e normal sa ne simtim uneori neputinciosi. Probabil.

Viata mea are un curs pe care ma straduiesc sa-l inteleg inca… de aproape un an. Pentru ca viata mea ,a noastra…este minunata. Este un lucru extraordinar ca ne-am intalnit,ca ne avem,ca ne iubim,ca ne stim,ca ne simtim,ca ne aflam, ca suntem atat de bogati …unul in prezenta celuilalt.

Inchei aici…trebuie sa-ti ies zambind in usa..

Si pentru noi ,si pentru ei :

watch?v=1EleqGGHfOc&playnext_from=TL&videos=BX5K__bvQbY&feature=rec-LGOUT-real_rev-rn-1r-31-HM