A mai venit o toamna ; o toamna prea senina pentru vremurile tulburi pe care le traim, o toamna seaca, misterioasa, tampa, credula. Am cunoscut oameni si i-am dezamagit. M-au cunoscut oameni si m-au dezamagit. E oarecum mersul obscen de firesc al lucrurilor. Si mie imi place firescul , chiar daca peste tot in jur lucrurile imi par fortate. Am iubit si iubesc. Iubesc prea tare , prea tomnatec, prea pregnant. Am doruri si nu ma schimb. Un om mai vine, si altul mai pleaca ; in propozitii scurte imi astern deznadejdea si fericirea ; nu ma mai pierd. Nu mai are sens. Am langa mine un botic dulce care-mi mangaie serile, zilele, diminetile, noptile. Am langa mine jumatatea – avem intregul. Nimic nu se intampla fara menire, fara scop, fara obiectiv, fara sa fi fost trasate linii fine,macar o data. Ca de fiecare data, a trebuit sa ma adaptez. Este lupta mea, si lupta Eu-lui meu. Sunt mult prea egocentrista, mult prea plina de mine, mult prea egoista, mult prea orgolioasa. Si pierd. Dar este o pierdere efemera,cu siguranta. Pentru ca cei ce raman alaturi sunt adevaratii EI. Am uitat ce-nseamna prietenia – si asta pentru ca traiesc intr-o lume ascunsa, poleita, prefacuta, ambalata frumos, daruita cu meschinatate celorlalti. M-am saturat de culorile astea care nu se imbina nicicum. Ma ustura ochii !
Alegeri. Am mai ales o data. Si-nca o data. Si sunt aici. Si acum. In fata mea e marea albastra si rece, si-n parul meu vantul care se plimba inainte s-o ia printre stanci, in spate am serile amagitoare de sfarsit de vara, toate inceputurile si sfarsiturile. Am dragostea – dragostea imensa fata de tot ce ma-nconjoara, puterea zambetului, puterea faptei, puritatea opiniei. Nu stiu ce va aduce o noua zi dar am sa atarn in noapte cu gandul la toti cei care macar pentru o clipa s-au oprit la mine, si pentru mine. Si le zambesc celor care au plecat, pentru ca , daca au facut-o, atunci nu erau meniti a fi pentru mine. Le multumesc celor care sunt , fiindca fara ei nu eram aici. Si ii imbratisez pe cei care m-au uitat, pentru ca au facut-o firesc, veseli.

Cuvintele iau locul tristetii, iar lipsa lor inseamna dragoste…

“Fara un pic de nebunie, viata ar fi un act vulgar” (Mario Diament – Tangou final) – Am surprins asta intr-o dupa-amiaza de inceput de toamna, pe cand asteptam in statia de autobuz si ma uitam aiurea pe diverse afise. Mi-am amintit de teatru, de oameni frumosi. Mi-am amintit de o ea pe care am iubit-o si pe care inca.

Cand se lasa seara, se asterne uitarea.