Fiecare zi e-o toamna insuportabila,un proces de constiinta impartit intre mine si eu,o tortura dulce a clipelor pe care nu le poti releva celorlalti;fiecare noapte e-o toamna imprastiata a unui destin care pleaca pe alta carare si ma lasa pe mine,omul,in urma,o toamna batrana si gri care-si permite orice,sub pretextul acumularii unei experiente bogate de viata,o toamna naiva si copilaroasa care-mi zdruncina himerele sufletului c-un vant rece si murdar; fiecare clipa in care-mi beau cafeaua e-o toamna creata de Dumnezeu pentru inima-mi neagra,plina de remuscari,regrete,hotarari,dar si mai multe nehotarari; nisipul fin al marii mele inseamna o toamna plina de incertitudini,cu ploi marunte,aproape insuportabile,cu picaturi alunecoase care ating pamantul cu repeziciunea unei iluzii care-si construieste loc in sufletu-mi de vultur…

Fiecare toamna are menirea de a-mi construi o noua poarta spre cer,de a-mi distruge zidurile palatului mare si gol,palid,pe care l-a inventat mintea pentru a-si gasi un refugiu.Am nevoie sa-mi apar in fiecare moment gandurile,e-o necesitate sa-mi duc ineptiile acolo unde soarele isi face loc greu,acolo unde raceala marmurei le acopera cu ura.Am nevoie de fiecare an in care-i toamna,si-acolo unde toamna nu va mai fi,nu voi mai exista nici eu,fiindca-s creata din catastrofe naturale,is creata din ploi,din nori plumburii,din vant murdar,din pamant acoperit cu cenusa,din soare prefacut,din nopti reci si triste,aproape incerte,aproape neclare,din sentimente care ma spulbera,care ma arunca dincolo de cunoastere; am constructia unui inger friguros care atunci cand te vegheaza,si-ti priveste corpul acoperit de-o patura groasa,isi ofera iluzia ca ,in fond,impartiti aceeasi bucata care te-ncalzeste pe tine;am constructia unei toamne pe care atunci cand o descoperi,exclami un :”ah,vreau sa vina vara!”,unei toamne in culori deloc abstracte,dar totusi vii…culori vii si singure,solitare,culori intangibile si rele,de-o rautate justificata insa; sunt furtuna care salasluieste in cotloanele sufletului tau,din cand in cand ea se opreste pentru a face loc unei linisti aparente,apasatoare,altfel n-ai putea supravietui,te-ar invinge simturile,clipa de clipa. ; sunt ca vantul de toamna,ostil,cateodata mincinos,alteori amenintator,uneori te-ngheata,alteori te-ncalzeste,te determina sa te-mbraci subtire si-apoi stai zile intregi in pat pentru a-ti reveni…vezi,ai racit din a mea pricina…ai sa-ti revii,eu nu ucid,vantul nu ucide,vantul caleste,arunca nimicurile nefolositoare,arunca visele urate,imprastie cosmarurile; sunt toamna pe care o creez in fiecare moment din prea multa nevoie de mine,din prea multa iubire pentru Dumnezeu,din prea multa iubire de sine,din prea multa iubire pentru natura care trebuie,in viziunea mea,sa traiasca vesnic,si cred ca n-o poate face decat prin toamna.Sunt o toamna pe care atunci cand o descoperi,incepi s-o iubesti fara sa-ti dai seama,te-ndragostesti de mirosul florilor,de lumina zilei,de farmecul noptilor,apoi devii dependent de tot ce ai,dar ea dispare in alte lumi,se intoarce din cand in cand la tine,si-ncepi sa suferi…sa suferi pentru ca nu-i cu tine mereu toamna asta netrebnica,sa te doara pentru ca nu-ti mai ajung banii sa cumperi drogul,sa plangi pentru ca te simti neputincios in fata vietii construite dintr-o prea frumoasa toamna…

Iubeste-ma cu tot ce-s eu,sau uraste-ma din prea plinul inimii tale,tu alegi! Stim amandoi,nici o Toamna nu poate trece pe langa tine,ci doar prin tine!

Sunt o Toamna care-ti pacaleste simturile,vrei sa ne jucam azi?