Copiii se apropie de pamant si-n sufletele lor bate cerul; se golesc de toate cuvintele si-si vorbesc cu manutele mici cu care uneori se ating nestiutor si curios. In urma lor se sparg flori de gheata care se topesc si apoi se transforma-n licurici, in urma lor vantul danseaza printre copacii verzi si infloriti, in urma lor fluturii invata sa traiasca mai mult de o singura zi iar florile , margaretele, macii, trandafirii si orhideele imbobocesc stropite de roua, in urma lor ploaia-si face loc printre norii albastri si grei, curcubeele-si coloreaza conturul fin iar viata vibreaza si totul se naste pentru a trai etern.

In fata lor se-ntinde marea albastra pe care-si tese soarele culorile aurii care se-mbina cu nisipul si cladesc castele care mai apoi se scufunda in mare si revin la suprafata fara se se distruga; ei isi ascund trupurile firave dupa ziduri si se privesc zambindu-si sagalnic, cuprinzand zarea – stiind ca au cucerit lumea si lumea e a lor.

Din spate ii acopera cerul atunci cand vine furtuna si-i cuprinde in palme , ii protejeaza zarea si-i coloreaza in rosu aprins asfintitul, ii priveste Dumnezeu dintr-o parte si-i binecuvanteaza cu iubire, li se ofera nestiinta si tabla alba pe care s-o picteze cu fericirea lor…

Copiii isi incalzesc sufletele cu dimineti insorite sculptate in dor, cu ierni in care isi impaturesc sarutul, cu apusuri fierbinti in care isi strang infriguratele imbratisari, cu minute in care isi descriu unul altuia lumi nestiute de nimeni, cladite chiar atunci, unul pentru celalalt.

Caci

“Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
Langa portile noptii
Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
Dar copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Si numai umbra lor
Inlantuita umbra tremura in noapte
Starnind mania trecatorilor
Mania si dispretul lor si rasetele si invidia.
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
Mult mai presus decat lumina zilei
In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.”

O sa incep acest post cu o piesa care se potriveste cel mai bine momentului meu de acum.

Does anyone know?

Another day has just begun
Life goes on there’s no return
How can I trust anyone
When honesty is such a dirty word
Does anyone know
The truth we’re looking for
Can’t find it anymore
Does anyone know
How to make me feel
For something that is real…?

Unele versuri au pur si simplu muzica lor, care-ti rasuna-n suflet cu mult inainte sa le asculti, si cateodata ma intreb daca nu cumva si eu sunt un cantec ale carui versuri incerc inca sa le gasesc, sau sa le formulez, unesc, ca sa devina cuvinte…

Oare stim ce este credinta, increderea ca oamenii carora ne destainuim ne sunt cu adevarat aproape, si oare minciuna este ceea ce ne face sa devenim mai puternici, mai siguri pe noi, mai egali in fata celorlalti sau in fata sinelui , oare de fiecare data voi vorbi despre masti si prea putin despre chipuri vii, oameni vii, oameni destoinici, persoane umane langa care sa-mi pot dansa sufletul? Oare….?

Se intampla ca inima sa doara – sa doara inauntru si sa ne simtim prabusiti – sa simtim cat de repede ne ratacim si cat de categoric ne scufundam, uitandu-ne menirea si mai ales uitand ca am fost inzestrati cu VIATA, cu VIBRATIE, cu MAGIE, cu ATINGERI…Transformandu-ne in propriile victime, ecouri solitare plimbandu-se pe pamant, scuturandu-se la umbra copacilor golasi si-nfrigurati de iarna, uitand pentru ce suntem aici, uitand ca purtam o masca lipita de chip, contopindu-ne cu scenariul pe care l-am creat pentru propria viata, deghizandu-ne in papusi colorate dar fara viata, jucand ca pe o scena care cere aplauze intr-o sala intunecata si de cele mai multe ori goala, transformandu-ne in lasii propriilor decizii, amagindu-ne ca suntem si sa nu fim, visand dorintele altora, incercand temerile celorlalti, fara sa ne dorim a le experimenta pe ale noastre…

Da, e o certitudine: ne-intalnim IN NOI cu chipurile altora, ne trezim ca deja le-am dat viata si ca efectiv “jucam” aceasta existenta. Cine sa mai creada in cine, cand totul pare un fiasco care nu poate fi patruns caci traim cu teama inabordabilului, cu teama esecului si-a solitudinii?

Chipurile s-ar putea “topi”, s-ar asterne linistea. Ne-am infricosa si am fugi fara sa privim inapoi. Ne-am opri cand am simti ca nu ne urmareste nimeni. Ne-am intoarce si ne-am regasi. Ne-am recunoaste si ne-am simti. Ne-am abandona in oameni si le-am oferi mai mult dintr-un timp scurt si o viata la fel. Am renunta la orgolii, la alergatul dupa iluzii, la trufia de sine, la vanitate si egocentrism..Dar stiu, ne-ar speria linistea si ne-am vrea inapoi, asa cum CREDEAM ca suntem. Vom fi debusolati dar liberi. Stingheri dar curati. Transparenti dar albi.

Doar o data pot cadea mastile, o singura data – si uneori e nevoie de un singur om ca sa se intample asta – de o singura lume perceputa intr-un moment diferit , de o singura piatra care sa ne loveasca, o clipa de nebunie sau de prea mult realism, un flash, asa cum ii spun eu, de cele mai multe ori, dar un flash care poate schimba ceva – PE NOI INSINE.

Iar de restul… se va ocupa CERUL.

Fulgi mari,mari,mari…din nou! Casele sunt albe, la fel si pasii mei, care parcurg drumuri diferite in fiecare zi, si totusi atat de cunoscute. Azi cand am iesit din cladirea in care lucrez ningea ca in povesti. Nu s-a oprit nici acum si-mi place,oarecum,desi e martie. Ma gandesc la Mucenici , am o dilema (sa fac,sa nu fac?!) ; daca imi ies ca cei de anul trecut , mai bine ma las de sportul asta .
Saptamana asta am numarat intr-un alt stil,necunoscut mie pana acum ; luni – ufff, ce mult mai e pana sambata, ce zi urata, luni, cand nimeni n-are chef, luni, am intarziat fix 13 minute la job ; marti – sunt asa de obosita, am avut o noapte lunga,in care n-am reusit sa dorm prea bine, poate pentru ca nu esti tu aici ; miercuri – devin mai optimista, e deja mijlocul saptamanii, de-ai sti tu ce dor imi e, copil nebun! ; joi – hai ca mai e putin, tu esti bine, dar e cam posaca atmosfera – eu cu cine ma mai cert? Mi-e tare dor de moaca ta , alintatule! ; vineri – azi,azi,azi – maine vii acasa, acasa la mine,acasa la tine,acasa la noi doi, baby, si te astept nerabdatoare, fiindca avem atat de multe sa ne daruim! Vineri – am sporovait cu colegele mele, ne-am cam enervat – oare de ce trebuie sa lucram si azi? – totusi luni am stabilit o iesire la un Mc , o sa fie tare fain sa barfim .

A fost o saptamana in care am asteptat , si desi am facut lucruri concrete, nu e la fel. Si tu o stii prea bine. Numai cand suntem amandoi ne gasim linistea. Poate tocmai de-asta asociez fulgii de zapada de azi cu linistea pe care mi-o oferi tu, cu sufletul tau frumos si alb.
Te astept acasa, baby, te astept sa vii !