Lumanarile mi-acopera intunericul, umbrele ma fac sa zambesc cald, cafeaua mea pusa in cescuta mica e fierbinte si-mi sopteste un cantec, nu stiu ce fel de melodie se aude, dar miroase-a flori de toamna…M-am visat atingandu-ma de pereti pe care ii spargeam doar privindu-i,daruind lumii mele senzatia ca ea va exista o eternitate cel putin pentru mine,daca nu se poate pentru amandoi…Ma alint privindu-ti chipul in miile de trecatori care merg in fiecare zi pe strazile si bulevardele mari,si totusi pustii…Fluturii lumii mele si-au pierdut culorile pentru a nu te stinge tu! Sa te gasesc invaluit,la noapte,in lumini mici, stralucitoare, in lumini vii,din acelea care-mi plac mie mult,stii tu,stii tu! Sa ma chemi cand nu mai ai nevoie de mine, ca sa-ti raspund cu disperarea ca in sfarsit, te mai aud…te mai aud…Mi-am pictat unghiile-n rosu ca sa-mi amintesc culoarea buzelor tale reci,stranse-n nestiinta… Stii de cate ori mi-ai sugrumat simturile? Stii de cate ori mi s-a marit pulsul cand ai privit in inima-mi istovita? Visez la un semineu cu foc mare,puternic, care sa ne acopere tacerea,sa ne lumineze chipurile,sa ne faca frumosi,mai frumosi…Am sa-mi imaginez ca in mijlocul acelui foc, suntem perfecti si inocenti in patura noastra mare…a ta,a mea,a noastra! Sa ne jucam in perne moi si albe,pe mine sa ma-nvinga puterea ta, sa-ncep sa plang ca un copil pentru ca tu sa vii si sa-mi tai rasuflarea,sa-mi stergi lacrimile care picura-n suflet,sa-mi… sa-mi fii!

O soapta mai striga pe furis in departarea lumii mele…