Imi dau o mie de sanse si tot eu sunt cea care si le ia, ascult de multe ori de tine, insa de cele mai multe ori tot la mine ma intorc, privesc oamenii de pe strada,pe care nu-i cunosc, fix in ochi. Ma uit sus, pe cer, si cand nu-l vad albastru, stramb din nas. Apoi privesc drept inainte,uneori ma uit si dupa masini, stau la semafor, nu ma rutinizez, pentru ca ma confrunt cu mine si cu personalitatile mele (??? ) , apoi cobor la metrou si ma intorc acasa, de la serviciu. Sunt rosie, si alba, albastra si uneori – rareori – gri, indiferenta si rece, alteori neagra,neagra de furie, dar de cele mai multe ori sunt Eu, o combinatie de culori (imi place sa cred ca potrivita), un soi de vin tare si vechi, de la care te doare capul – sau nu – totul depinde de felul in care alegi sa-l bei ; sau de cantitate. Whatever.
Am cunoscut oameni si am ales – DIN NOU – si am avut momentele mele in care am fost stinghera, in care am plans fara lacrimi, in care am cerut totul si-apoi am spus ca nu mai am nevoie. Am ales rar, si cate o ‘bucata’ – asta ma defineste. Am avut doruri si am rabdat. M-am bucurat si cand nu meritam, m-am ridicat si cand trebuia sa mai fi ramas o vreme, am fost rea cand puteam alege contrariul, am tacut de ataaaatea ori – si mi-as fi dorit sa pot articula cuvinte. Am pus PUNCT – situatiilor de care nu mai aveam nevoie, carora nu le mai vedeam rostul, si relatiilor cu oameni care n-ar fi putut fi langa mine cu tot sufletul lor. Am ales sa traiesc judecand lucrurile care se intampla in juru-mi, dar fara voia mea,lucruri care amintesc ca nu asa am fost educata, ca nu asa am vrut, ca se poate altfel, ca .
Dar azi, aceasta-i fericirea. Fericirea-i locul in care sunt. Iubirea cea mare e inauntrul meu, independenta de atasamente. Iubirea cea mare e aici si acum . E peste tot in mine si in afara mea . Este acolo unde nu mai exista limite,margini, rataciri, suflete goale, cuvinte care nu rostesc.
Azi sunt hotarata sa daruiesc – fara “dar”-uri , sa soptesc, sa admit ca gresesc .
Cobor din nou la metrou. A fost o zi friguroasa , si m-am imbracat cam subtire. Fac retrospectiva celor intamplate la job,vorbesc cu o colega, dar gandul imi fuge departe spre casa,unde e cald . Si e locul meu, al nostru, si asta e o senzatie aparte. Nu spun multe, dar gandurile imi alearga prin minte ca la o competitie.

Sunt libera, da, sunt atat de libera!!!
Si am o dedicatie…E weekend si in sfarsit, sunt acasa . Nicaieri nu e mai bine ca aici.

But I`d rather you be mean than love and lie
I`d rather hear the truth and have to say goodbye
I`d rather take a blow at least then I would know
But baby dont you break my heart slow…

Cred ca oamenii pot fi fericiti daca gasesc intr-adevar ceva pentru care sa lupte – poate ca in fond nu suntem chiar atat de aprigi in fata lucrurilor marunte,atat de goi,si-atat de impenetrabili (vorba scriitoarei romanului ”Amurg” – si da,nu ma pot abtine, fiindca ori dansa, ori traducatorul a fost pur si simplu obsedat de acest cuvant). Poate ca avem nevoie sa credem pana nu ne mai ramane nimic,pana ne pustiim sufletul si-apoi o luam de la capat, fiindca asa-i structura noastra. (si de ce nu, poate ca ma refer la cei mai buni – si totusi la nimeni anume). Iubesc viata cand n-o mai iau in plin, cand nu mai accept sa plutesc, cand in sfarsit imi evaluez sansele si realizez ca mi-a mai ramas speranta – acel firicel care ne smulge din cand in cand un zambet.

In ultima luna s-au schimbat multe in mine – simt ca a inceput un altfel de an – un an care-mi va aduce noroc. Cred ca invat sa ma accept, ma cunosc, ma ponderez, ma critic si merg mai departe. Acum stiu ca n-o sa mai las lucrurile sa evolueze ”in that way”. Acum nu mai accept sa fiu ranita,acum ma feresc de tot ce-mi poate face rau si …ma simt oarecum mai linistita din punctul asta de vedere. Atatea cuceriri,atatea patrimonii – cam astea-s dorintele oamenilor (unora dintre ei). Oare ne gandim vreodata cat de frumos este sa ne lasam cuceriti, vrajiti? Oare ne mai lasam cu-adevarat in voia simturilor, actionand dupa bataia inimii, dupa ….puls? Eu ma gandesc la asta. Cred ca niciodata nu ne putem simti cu-adevarat liberi atunci cand vanam – intotdeauna depindem de pasul urmator, de prada, de victoria in sine – esecurile si victoriile ne influenteaza starea de spirit.

Vreau sa fiu libera – ma las vanata – AM PULS – enjoy the silence , by Vonda Shepard !