M-ai intrebat (imi imaginez) cand am fost ultima data intr-o gara. Ti-am spus ca nu stiu, insa mi-am amintit brusc de gara si peronul lui Octavian Paler.Am vorbit la telefon cu tine si mi-ai spus ca-i citesti ”Convorbirile” lui Paler. M-ai uimit…placut. De unde era sa stiu ca sunt atatea alte lucruri care ne-aduc aproape? Am inteles ce-ti place sa citesti,si m-am trezit ascultand vocea din telefon ca fiind una de pe alta planeta; ma bucur mult c-ai tinut cont de faptul ca mamei tale ii place Paler – stii doar,parintii sunt niste personaje de basm autentic. De multe ori mi-e dor de tine si-as vrea sa-ti strig in gura mare ca noi doua facem parte dintr-o alta lume. Mi-e dor de tine cu fiecare cuvant pe care-l rostesti; mi-e dor pentru ca pe tine te simt, pe tine te inteleg, tie-ti percep cuvintele ca si cum mi-ar apartine, iar tu cand ma citesti…sunt convinsa ca zambesti, iar asta nu poate fi decat un lucru bun. Acum ma uit pe geam,sus,spre cer; e iarna si ceru-i albastru; ma-ntreb daca de la geamul tau se vede acelasi cer,fiindca mie imi da o senzatie de bine,pe care-as vrea s-o incerci si tu. Nu vreau sa-mi amintesc peste ani de tine; vreau sa faci parte ,atat cat se poate,din anii mei, buni sau rai,cuminti sau nebuni. Mi-amintesc cu cat devotament m-ai ajutat sa fac pozele cu jucarii din plus. Sunt lucruri pe care le am in minte vii,lucruri care ma fac fericita ; si asta pentru ca fericirea mea are la baza lucruri marunte,dar importante,lucruri pe care probabil nu le-ar face nimeni pentru mine -nimeni,cu exceptia ta.
Azi iti multumesc pentru ca ai suflet, pentru ca ti-ai impartit temerile si bucuriile cu mine,pentru ca m-ai inviorat cand am fost trista,si pentru ca atunci cand mi-e rau ,te urci in tramvai si-mi bati la usa. (crezi c-am uitat?) . Am simtit nevoia sa scriu din nou despre tine,amintindu-mi de discutia de la telefon – o discutie aparent banala (s-o crezi tu!). Mi-amintesc noptile in care stateam ore intregi de vorba,la o cafea, un pahar de suc, un pachet de tigari…Mi-amintesc cum vorbeam despre fericire,despre dragoste, despre viata si despre parinti, despre ceea ce faceam atunci cand eram copii, si am observat in tine nu doar sensibilitatea pe care de obicei oamenii n-o au, ci si naturaletea replicilor, parfumul gandurilor -gandurile tale pure, ca ale unui copil care le povesteste parintilor ce-a facut la scoala. Ai aparut intr-un moment in care abandonasem ideea de prietenie.N-am mai avut demult curaj.Iti doresc…multe,multe pe care nu le spun,dar cu siguranta le simt. Iti datorez curajul lucrurilor spuse pe nume, sinceritatea debordanta cu care ai tratat toate discutiile noastre, iti datorez o dragoste de leoaica, si multe zambete…
Mi-e dor de tine pentru ca nu mai cunosc o alta persoana asemanatoare, nu pot face analogii care sa te includa, nu te pot compara cu altcineva, nu pot spune ”ea e ca…”,fiindca tu nu esti ca nimeni. Iti multumesc pentru ca ma iubesti (nu cred ca merit).Si-ti multumesc pentru ca m-ai lasat sa fiu EU,si pentru ca astfel n-a fost nevoie sa ma prefac. Iti amintesti cand mi-ai spus ca vrei sa fiu fericita, oricat m-ar costa asta? Eu da. As vrea sa-ti daruiesc mai mult -cred ca am oferit prea putin; as vrea sa vezi ce simt atunci cand zilele par sa n-aibe nici un gust, fiindca poti traversa mai usor o nenorocire cand nu esti singur…
Tu nu poti fi definita-vreau totusi sa-ti multumesc pentru ca ai facut alegerea de a ramane langa mine,cu mine,pentru mine. Doar tu contezi, si lumea devine oarba… Ramai aceeasi . Te simt. Oare ce faci acum? Ma gandesc la tine.
Recent Comments