Intr-o zi am sa scriu pentru voi toti. Pana acum am scris numai si numai pentru a trai eu. Bine sau rau,nu conteaza, am facut-o pentru mine, pentru a nu fi nevoita sa ma-nchid intr-o carapace. Am descoperit ca daca imi doresc sa gasesc raspunsuri,daca imi doresc cu adevarat, Dumnezeu mi le va da,imi va arata calea,a facut-o deja,o face de fiecare data pentru mine,pentru Fiica Sa. Nu stiu in ce masura pot scrie despre iubirea pe care ti-o port,tata. Si nu stiu in ce masura ar trebui sa povestesc aici detalii care ne leaga pana la moarte.Nu.N-am s-o fac. Sunt secrete menite sa moara odata cu noi.Noi le-am creat,noi le vom ucide,odata cu trecerea fatala a timpului. Cateodata mi-este dor de multe,si deseori asociez lucrurile pe care le fac bine cu imaginea ta. Ce pot sa spun este ca incep sa te cunosc,si-mi place.Am facut o descoperire, am inteles o minune pe care mi-a daruit-o viata, iar Dumnezeu m-a creat,printre altele,pentru a constientiza in fiecare moment ce oameni incredibili am langa mine… Stiu, cadoul pe care mi l-ati facut,tu si mama, de ziua mea (eh,da,stiu,mai e putin) inseamna de fapt un nou inceput. Mi-ai confirmat ca totul se intampla dintr-o iubire nemarginita care imi da curaj in fiecare clipa,am descoperit ceea ce stiam,in adancul sufletului meu,dar refuzam sa spun prin cuvinte ca da, asa este. Intr-o zi am sa ajung probabil la concluzia ca nu mai am nevoie de cuvinte. Deloc. Iar scrierile mele vor insemna doar o iluzie a ceea ce am fost. Sunt plina de tine! Sunt plina de iubire! Nu incape in cuvintele mele mici iubirea pe care o port, iubirea din mine,iubirea care ma inconjoara. Ma intrebai daca nu am de gand sa ma maturizez odata…Ba da,tata, sunt convinsa ca nu mai sunt cea de atunci, iar tu stii ca nu e deloc usor. Da, nu-ti pasa cat ii e de greu sau usor, vei spune c-am trecut de varsta lamentarilor, victimizarilor, vaicarelilor. Sunt la varsta asumarii lucrurilor. Da. Si da, vreau sa pastram si acest secret,secretul lacrimilor care ne leaga. Nu pot dezvalui sentimentele noastre in fata unei lumi care ar putea spune ca suntem practic mult prea plini unul de celalalt,poate mai plini decat ar fi necesar. Nu pot vorbi , riscand sa nu fiu inteleasa. Nu-mi permit luxul de a risca acest aspect. Stiu ca sunt slabiciunea vietii tale. Si mai stiu ca se respecta si reciproca.Si ti-am spus:”Accept orice,orice,dar nu sa ma ranesti tu…”. Ar trebui sa ma intorc la tine cand voi fi un “om mare”. Da,poate asa ar trebui. Dar de fiecare data vin cand simt micimea cuvintelor, pentru a le acoperi impreuna prin gesturi care valoreaza totul pentru tine, pentru mine,pentru noi doi… Si tata,tu, care ma cunosti atat de bine, esti constient ca nu pot alege pentru o viata intreaga decat barbatul care-ti seamana din aproape toate punctele de vedere… Mi-este imposibil sa nu am dorinta asta… Stii,sa ma uit la el si sa te vad pe tine, sa-ti vad convingerile, sa-ti simt duritatea replicilor, privirea uneori respingatoare…toate,prin el,prin el… Nu pot avea in suflet decat oameni care ma apropie,intr-un fel sau altul, de Dumnezeu, de iubirea pentru El. Te am pe tine-n inima, si-l am pe barbatul vietii mele,sufletul meu pereche, dragostea mea, singura,unica.

Si nu pot iubi,decat daca am convingerea ca o fac bine…Altfel ma abandonez,ma uit,ma pierd,ma distrug…

p.s. Piesa asta e pentru voi, cei doi barbati ai vietii mele! M-am gandit la melodia asta pentru ca va place amandurora,pentru ca imi place mie, pentru ca as vrea ca voi sa fiti… forever young!